Meciul Rapid - FC Vaslui, din semifinalele Cupei, s-a jucat fără bărbaţi în tribune, însă spectacolul a fost total. Gazdele s-au impus cu 3-2, după un meci tensionat, cu goluri frumoase și eliminări. După meci, mai mulți jucători ai celor două echipe s-au bătut la vestiare. În lipsa bărbaților, fetele au avut și ele scandări obscene în repertoriu!
Grigorie, Alexa și Roman au marcat pentru "feroviari", care porneau cu prima şansă în duelul din Giuleşti, având un avantaj minim în urma partidei din Moldova, care a fost decisă de golul marcat de Ovidiu Herea, din lovitură de pedeapsă. Moldovenii au înscris de două ori, de fiecare dată prin Wesley. Adailton a fost eliminat pe final. La pauză, George Copos, care a văzut meciul de lângă Adrian Porumboiu, se plângea în gura mare: „Ne-au măcelărit! Ne-au măcelărit!”. Copos nu se referea neapărat la arbitrajul lui Marius Avram, ci la intrările dure ale vasluienilor. La una dintre acestea, Paul Papp i-a spart capul lui Vladimir Bozovici, ambii jucători umplându-se de sânge. Neinclus în lot, atacantul Alex Ioniță a dat autografe în tribuna oficială, pozându-se cu fanii și cu fetele. Vladimir Bozovici a fost încurajat de spectatori, care i-au dedicat și un banner. La meci a asistat și Florin Marin, aghiotantul lui Victor Pițurcă la echipa națională. „Haideți pe ei, pe mama lor!”, au scandat fetele, după modelul băieților din galerie. Fetele au avut și un banner obscen („Mitică, să ne pupi la păsărică”) la adresa lui Dumitru Dragomir, dar nu s-au dat în lături să le înjure nici pe rivalele Steaua și Dinamo. În drum spre vestiare, Wesley și Marius Constantin au împărțit câțiva pumni cu giuleștenii. Răzvan Lucescu, antrenorul Rapidului, susține însă că n-a fost vorba de o bătaie generală între jucătorii celor două echipe: „Au fost doar îmbrânceli și altercații verbale. Totul a plecat de la un fost angajat al Rapidului, care și la Timișoara când am jucat ne-a primit cu multe înjurături”. Atmosfera meciului a fost surprinzător de încinsă, fanele Rapidului scandând injurii cu la fel de multă poftă ca și bărbații care vin meci de meci în Giulești. „Vişniii" veneau după succesul categoric obţinut la Cluj, 5-0 cu CFR, în Liga I, în timp ce vasluienii își doreau să uite eşecul şocant suferit în sâmbătă, scor 0-3, pe terenul Voinţei Sibiu. Partida din Giuleşti s-a disputat doar cu femei şi copii în tribune, în urma incidentelor provocate de fanii rapidişti la derby-ul din Liga I cu Dinamo. Rică Răducanu, fosta legendă a echipei de lângă Podul Grant, nu se aștepta ca femeile şi copiii Giuleştiului să facă spectacol la meciul de diseară. "Atmosfera o să fie nasoală. Femeile vor chiui, probabil, tot meciul. Suporterii ar trebui să înţeleagă că dacă ei fac pe nebunii, tot ei plătesc. Dar e bine că le-au permis totuşi accesul femeilor şi copiilor. Ei n-au nicio vină", ne-a spus ieri fostul portar. ”Am emoții mari. Va fi un meci greu, dar cred că va fi bine. Rapid e iubită de copiii, dar și de femei”, a spus, înainte de meci, patronul George Copos, care a apreciat spiritul de sacrificiu al lui Vladimir Bozovici, care va juca în această seară titular, în ciuda faptului că a suferit recent un deces în familie: ”E un om extraordinar!” RAPID - FC VASLUI 3-2 (1-0) Au marcat: Grigorie (1), Alexa (63), Roman (88) / Wesley (6, 47) Min. 90 - Final de meci. Min. 89 - Adailton e eliminat, după ce a primit al doilea cartonaș galben. Min. 88 - GOL RAPID! Roman o trimite pe Rapid în finală. Mijlocașul a profitat de o eroare a portarului Borjan și a marcat pentru 3-2. Min. 85 - FC Vaslui caută golul victoriei. Rapid rezistă. Min. 80 - NDoye ratează o mare șansă de gol. Lobul său a trecut peste poarta apărată de Coman. Min. 75 - Răzvan Lucescu se agită ca un nebun pe margine. Moldovenii nu au mai reușit să se apropie de poarta gazdelor, care au însă mari emoții, un eventual gol al Vasluiului i-ar scoate din cursa pentru trofeu. Min. 70 - Rapid încearcă să țină cât mai mult posibil de minge. Vasluienii aruncă în teren atacanți. Min. 63 - GOL RAPID! Alexa înscrie un gol cum nu a mai marcat de ani buni. Mijlocașul a trimis în vinclu, de la 16 metri, iar Rapid e acum echipa calificată în finală. Meci nebun în Giulești. Min. 60 - Nervii sunt întinși la maximum. Fanele Rapidului înjură ca la ușa cortului și afișează bannere jignitoare, în timp ce pe teren catonașele galbene se înmulțesc rapid. Min. 55 - Rui Duarte încearcă un lob de efect, însă Borjan nu se lasă păcălit. Min. 52 - Wesley a primit un cartonaș galben pentru trageri de timp. Min. 47 - GOL FC VASLUI! Wesley înscrie cu capul după o lovitură liberă a lui Adailton. Brazilianul o aduce pe Vaslui în avantaj și, în acest moment, moldovenii sunt în finală. Copos a înnebunit când vasluienii au marcat pentru 2-1. Min. 46 - A început repriza secundă. Min. 45 - Pauză în Giulești. 1-1! Min. 44 - Papp a primit și el cartonașul galben. Min. 40 - Alexa ratează o mare ocazie de gol, în timp ce fanele giuleștene scandează: ”Pe ei, pe mama lor!”. Deocamdată, Rapid este echipa care are bilete in buzunar pentru finala de pe Cluj Arena, pe 23 mai. Min. 36 - Bozovici s-a ciocnit cu Papp. Ambii jucători au avut nevoie de îngrijiri medicale, muntenegreanul având capul spart, iar moldoveanul alegându-se cu nasul spart. Suporterii giuleșteni au afișat un banner în care își arătau admirația pentru Bozovici. Min. 33 - Surdu a primit cartonașul galben. Fanele Rapidului au aprins și câteva torțe. Min. 30 - Ocaziile au dispărut din Giulești. Cu toate că publicul e format doar din femei și copii, scandările rămân aceleași. Min. 20 - Partida are ritm, însă greșelile abundă. Vasluienii știu cât de mult au de câștigat dacă marchează, în timp ce giuleștenii par să fie mai precauți în ultimele minute. Min. 12 - Rapid e echipa mai curajoasă, în ciuda faptului că oaspeții au egalat. Surdu e o amenințare permanentă pentru defensiva moldovenilor, care pare șubredă în această seară. Min. 6 - GOL VASLUI! Wesley egalează imediat pentru moldoveni, după o pasă a lui Yero Bello. Vasluienii mai au nevoie de un singur gol și sunt în semifinale. Min. 1 - A început meciul din Giulești. Aproximativ 3.000 de femei și copii sunt prezenți la meci. Nici nu a fluierat bine arbitrul startul partidei că Anderson și Borjan o comit, iar Grigorie deschide scorul! 1-0 din secunda 17! Rapid: D. Coman - Rui Duarte, M. Antonio, Oros, Bozovici - N. Grigore, Alexa, Grigorie - Deac, Herea, Surdu. Antrenor: Răzvan Lucescu Rezerve: Vîtcă, Ezequias, M. Roman, Burcă, Sburlea, Pavlovici, Sotelo FC Vaslui: Borjan - Papp, M. Constantin, Anderson, Paito - N'Doye - Adailton, Wesley, N. Stanciu, L. Sînmărtean - Yero Bello. Antrenor: Augusto Inacio Rezerve: C. Straton, Ad. Gheorghiu, Temwanjera, Popovici, R. Costin, Gladstone, Buhăescu