CUPA DAVIS. România - Israel, 5-0. Adrian Ungur și Marius Copil au desăvârșit opera

România a trecut fără probleme, în acest weekend, de Israel, în cadrul întâlnirii ce a avut loc la Sibiu, în primul tur al Grupei I a Cupei Davis.

România își asigurase victoria în fața naționalei Israelului încă de sâmbătă, atunci când scorul general devenise 3-0. Astăzi, utimele două jocuri s-au desfășurat după sistemul „2 din 3”, iar succesele au fost obținute tot de români. Mai întâi, Adrian Ungur a trecut de Edan Leshem 6-4, 6-2, apoi Marius copil l-a învins pe Bar Tzuf Botzer 7-6(3), 6-3.

După această formalitate, România va întâlni reprezentativa Slovaciei, în intervalul 17-19 iulie, în turul al doilea. Învingătoarea întâlnirii se va califica pentru barajul care dă dreptul la promovarea în Grupa Mondială.