DISCOUNT. Nici nu s-a terminat acest an, că agenţiile de turism au şi lansat promoţiile early booking care permit ahiziţionarea sejururilor cu până la 20-50% reducere.
După succesul înregistrat anul acesta cu programul early booking (înscrieri timpurii - n.r.), agenţiile de turism s-au grăbit şi au început deja să promoveze ofertele speciale ale anului 2011.
Turcia, Grecia, Spania sunt printre destinaţiile însorite aflate în calendarul early booking, iar sejururile pornesc de la aproximativ 200 de euro. Discounturile aplicate prin acest program sunt la nivelul lui 2009, însă faţă de anul trecut, perioada de valabilitate a acestora s-a mărit.
Reducerile pentru 2011 sunt valabile până la două săptămâni înainte de începerea sejurului. În acest an ele au fost valabile cu până la patru săptămâni înainte de cazare. Cazare la cinci stele pe Coasta del Azahar cu numai 208 euro-persoană
Printre cele mai avantajoase oferte se numără un pachet pentru Coasta del Azahar (Spania), care achiziţionat prin programul early booking costă 208 euro de persoană, reducerea fiind în acest caz de 50%.
Tariful este valabil pentru cinci nopţi de cazare în cameră dublă, cu mic dejun inclus, la un hotel de cinci stele, însă rezervarea trebuie efectuată cu 150 de zile înainte de check in.
"Dacă rezervarea se face cu 120 de zile înainte de check în reducerea aplicată prin acest program este de 40%, respectiv 30% pentru rezervări cu 90 de zile înainte de perioada sejurului. Procentul scade la 20%, respectiv 10% în cazul achiziţionării pachetelor turistice cu două luni, respectiv o lună înainte de efectuarea concediului", declară Mircea Vladu, preşedintele Prestige Tours.
În portofoliul agenţiei de turism se află şi sejururi în Gran Canaria, ce pot fi cumpărate la tarife începând cu 194 de euro de persoană pentru şapte nopţi de cazare cu demipensiune. Tariful cuprinde reducerea early booking de 23% pentru rezervări făcute cu peste 60 de zile înainte de check in. Grecia şi Turcia, printre cele mai reduse Mai toate agenţiile de turism au lansat pachete turistice de vară pentru Grecia continentală şi insulară, respectiv Turcia, preferata românilor în 2010.
În insula elenă Kos, tarifele pornesc de la 232 euro de persoană pentru transport cu avionul, transferuri, şapte nopţi de cazare cu mic dejun la hotel de trei stele, respectiv asistenţă turistică. "Tariful include reducerea early booking valabilă până pe 31 ianuarie 2011", spune Adriana Goicea, manager al turoperatorului Prompt Service Travel.
În acelaşi program de înscrieri timpurii, pentru Rhodos, tarifele pornesc de la 255 euro de persoană pentru transport cu avionul, transferuri, şapte nopţi de cazare cu mic dejun la hotel de trei stele şi asistenţă turistică.
Ceva mai ieftin este un sejur în Creta. Acesta porneşte de la 171 de euro de persoană şi include transportul cu avionul, plus şapte nopţi de cazare cu mic dejun. "Reducerea aplicată prin programul early booking este de 22% şi este valabilă pentru rezervări efectuate până la data de 2 martie", spune Cristina Molfea, directorul departamentului extern al agenţiei Christian Tour.
Pentru Corfu, tarifele pornesc de la 103 euro de persoană pentru transport cu autocarul şi şapte nopţi cazare cu mic dejun la hotel de trei stele. Tariful include reducerea de 35% valabilă până pe 2 martie 2011 (ofertă Christian Tour).
Santorini este o altă destinaţie care se bucură de discounturi semnificative. Cei care se înscriu şi achită până pe 14 martie beneficiază de un tarif de la 301 euro de persoană pentru transport cu avionul, transferuri, şapte nopţi cazare cu mic dejun la hotel de trei stele. Reducerea, inclusă în preţ este de 33% (ofertă Christian Tour).
Regim all inclusive în Turcia de la 300 euro/persoană Pentru cei care preferă confortul din hotelurile de pe riviera turcească, turoperatorii au pregătit oferte cu preţuri pornind de la 300 de euro de persoană.
Spre exemplu, în Kemer, şapte nopţi de cazare în regim all inclusive, la un hotel de patru stele costă 301 euro de persoană. În tarif este inclus transportul cu avionul şi asistenţa turistică. În staţiunea Side, preţurile cu reducere early booking pornesc de la 424 euro de persoană pentru transport cu avionul, transferuri, şapte nopţi cazare cu all inclusive la hotel de cinci stele. Asistenţa turistică este inclusă în tarif (ofertă Prompt Service Travel).
Pentru staţiunea Alanya, preţurile pornesc de la 554 euro de persoană, fiind incluse biletul de avion şi şapte nopţi cazare cu all inclusive. Discountul early booking este de 20% până la 31 ianuarie şi15% până la 31 martie 2011.
Tarifele pentru Egipt, staţiunea Hurghada pornesc de la 480 euro de persoană pentru transport cu avionul, transferuri, şapte nopţi cazare cu all inclusive, asistenţă turistică. "Reducerile early booking sunt de 15% până la 31 ianuarie şi 10% până la 30 aprilie 2011", explică Cristina Molfea.
Oferte de Paşte Turiştii care se înscriu pentru Paşte şi 1 Mai în Bulgaria beneficiază de reduceri. În staţiunea Golden Sands, tarifele sunt de la 15 euro de persoană pe noapte cu mic dejun la hotel de trei stele. Reducerea este de 10 % pentru rezervările efectuate şi achitate integral până la la 1 aprilie 2011.
Cei care preferă pentru vacanţa de vară Croaţia vor beneficia prin programul early booking de discounturi între 10% şi 20%. În zona Kvarner, tarifele sunt de la 29 euro de persoană pe noapte cu demipensiune la hotel de trei stele.
"Reducerea early booking este de 10 % pentru rezervările efectuate şi achitate integral până la 10 aprilie", spune Andrada Crânguş, marketing manager al agenţiei Transilvania Travel.
În zona Istria, tarifele sunt de la 29 euro de persoană pe noapte cu demipensiune la hotel de două stele. Reducerea early booking este de 20 %, discount pentru rezervările efectuate şi achitate integral până la 28 februarie 2011.