Cumpăraturile online au depășit pragul de 2,8 miliarde de euro în anul 2017

Valoarea cumpărăturilor online a ajuns la peste 2,8 miliarde de euro în 2017, înregistrând o creștere de 40% față de 2016, când comerţul online a totalizat 1,8 – 2 miliarde de euro, potrivit cifrelor şi estimărilor principalilor jucători din comerţul electronic românesc şi GPeC.

Valoarea de 2,8 miliarde de euro face referire strict la e-tail, adică la produsele fizice (tangibile) care au fost comandate online. Valoarea achizitiilor prin intermediul platformelor on-line este mult mai mare, în acest studiu nu au fost  incluse serviciile, plăţile de facturi la utilităţi, biletele de avion, vacanţele, rezervările hoteliere, biletele la spectacole sau la diferite evenimente, conţinutul download-abil.

“Anul 2017 a fost un an spectaculos pentru comerţul online românesc, înregistrându-se o creştere semnificativă de aproximativ 40% comparativ cu 2016 şi atingând, astfel, pragul de 2,8 miliarde de euro doar e-tail, fără servicii. Este un salt uriaş care ne arată apetitul tot mai mare al românilor pentru cumpărăturile online şi, mai ales, potenţialul de creştere accelerată a e-commerce-ului autohton. Chiar dacă România nu se ridică încă la nivelul altor pieţe mature din Uniunea Europeană, nu trebuie neglijat deloc ritmul şi potenţialul de creştere care ne poate duce până în 2020 la o piaţă de peste 5 miliarde de euro”, a declarat Andrei Radu, fondator şi CEO GpeC, conform de economica.net

Valoare achiziițiilo on-line este încă mică, valoarea pieţei de e-commerce din totalul pieţei de retail se situează la aproximativ 5,6%, în creştere faţă de 4%, cât se înregistra în 2016, față de alte piețe.

Creşterea de aproximativ 40% de la un an la altul înregistrată de piaţa românească de e-commerce este una din cele mai mari la nivelul Uniunii Europene și asta arată potenţialul uriaş de creştere al pieţei româneşti de comerţ electronic.

O particularitate importantă a anului 2017 constă în creşterea valorii produselor achiziţionate online, explicată prin creşterea salariilor şi orientarea consumatorilor către produse de calitate mai bună. De asemenea, a crescut şi numărul de produse achiziţionate la o cumpărătură şi, implicit, valoarea medie a tranzacţiilor.