Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, tânăra ucisă de Gheorghe Dincă, face noi declarații controversate.
Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, tânăra ucisă de Gheorghe Dincă, face noi declarații controversate. Unchiul Alexandrei susține că DIICOT și IGPR nu au început să ia măsuri cu privire la activitatea clanurilor mafiote din România, după cazul de la Caracal. Prin urmare, Alexandru Cumpănașu solicită desființarea celor două instituții.
Este important de precizat faptul că, în urma declarațiilor controversate, Alexandru Cumpănașu a ajuns să fie aspru criticat pe rețelele sociale. Acesta este acuzat că încearcă să își construiască strategia pentru alegerile prezidențiale „pe cadavrele celor două fete”. În numai câteva zile, el a reușit „performanța” de a ajunge de la simpatie și compasiune la antipatie.
În diverse comentarii apar fotografii în care Cumpănașu este surprins alături de premierul Viorica Dăncilă sau de ministrul Justiției, Ana Birchall, iar internauții îi reproșează faptul că și el a făcut sau face parte din „același stat mafiot care a ucis-o pe nepoata lui”.
„Dupa discutia de ieri cu parintii am hotarat impreuna ca Alexandra este VIE pana cand trupul ei viu sau nu va apare si atata timp cat in sufletul nostru vom SIMTI ca este vie. Asa ca va rugam daca veti face rugaciuni pt EA sa o faceti la vii nu la morti!
Oameni minunati si buni, dupa 12 zile de cand Alexandra a disparut si in ciuda tuturor dovezilor de increngaturi intre clanurile mafiote si politie, parchet, politicieni NU a fost arestat 1 clan din Caracal sau alta parte. Fratilor UNUL! Prin urmare propun fie desfiintarea DIICOT si Brigazii de Combatere a Crimei Organizate din IGPR fie arestarea in toate judetele tarii a unui clan in fiecare zi.
Lupta si curajul Alexandrei pt supravietuire care ne va bantui multe zile viata ne va aduce in fiecare zi aminte de aceste clanuri, retele, grupari care rapesc si omoara copii dar nu sunt deranjati de nimeni. Nu voi lasa sacrificiul acestui INGER sa fie in van.
Cer MAI si DIICOT sa-si reabiliteze imaginea nu prin vorbe ci prin fapte si sa inceapa UN RAZBOI total impotriva crimei organizate. In fiecare zi sa vedem ca dispare din fiecare comunitate cate un grup infractional. Este singura lor sansa de reabillitare si redobandire a increderii noastre. Altfel, simple rotatii de cadre si vorbe goale alaturi de comisii care sa ingroape adevarul ii vor distruge din temelii ca institutii.
In al doilea rand, PARLAMENTARII de Olt nu stiu nimic de vreun clan!.... Am un sfat pt ei sa se abtina pt ca asa cum a dovedit jurnalista Sorina Matei vor apare documente si nu barfe nu ca ii cunosc ci ca le-au incredintat bunuri ale institutiilor locale.
Veti afla multe in perioada urmatoare.
In al treilea rand NU ma las pana cand TOATA reteaua care a rapit-o si maltratat-o pe Alexandra nu va fi prinsa!. Teoria psihopatului singuratic nu o voi crede niciodata.”, scrie Alexandru Cumpănașu.