Direcţia principală de informaţii (GUR) a Ministerului Apărării din Ucraina a anunțat că Rusia face pregătiri intense cu scopul de a determina anularea vizitei liderului american în Europa. Joe Biden va sosi luni în Polonia.
Serviciile secrete ucrainene au anunțat că Rusia se pregăteşte să desfăşoare exerciții de amploare, care implică și arme nucleare, în ajunul vizitei preşedintelui american, Joe Biden, în Polonia, relatează EFE.
Direcţia principală de informaţii (GUR) a Ministerului Apărării din Ucraina a anunţat, duminică, că Moscova pregăteşte componente ale forţelor sale nucleare pentru manevre care implică lansarea de rachete balistice şi de croazieră.
„În pregătirea acestor exerciţii, a fost testată funcţionarea sistemului centralizat de control de luptă al forţelor armate ruse şi, ca parte a testului, forţele nucleare au fost plasate la cel mai înalt nivel de alarmă de luptă“, se arată într-un comunicat de presă al GUR.
Vor să anuleze vizita lui Biden
Potrivit serviciilor secrete ucrainene, decizia de a efectua aceste manevre face parte dintr-o tentativă de a „împiedica'' deplasarea în Europa a lui Joe Biden. Liderul american urmează să sosească luni în Polonia. „Strategia Moscovei este de a folosi şantajul nuclear direct pentru a slăbi sprijinul internaţional pentru Ucraina“, se mai arată în comunicatul GUR.
Anunțul vine la câteva zile după ce raportul anual al Ministerului Apărării din Norvegia a evocat posibilitatea ca Rusia să fi transferat o parte din capacităţile sale nucleare către navele şi submarinele din flota sa nordică, potrivit Agerpres.
Tactică de intimidare
Și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat că amenințările nucleare ale Rusiei sunt de fapt o tactică de intimidare a aliaților. „Suntem profund indignați și condamnăm retorica Federației Ruse cu privire la dimensiunea nucleară. O mare putere nucleară – iar Rusia rămâne o mare putere nucleară – are și o responsabilitate, inclusiv atunci când vorbește despre acest lucru. Este o chestiune sensibilă.
Ceea ce rușii vor să facă este să ne submineze încrederea și să pună o sămânță a îndoielii și a fricii. Și trebuie să fim conștienți că ei fac acest lucru pentru a se juca puțin cu psihologia noastră, ca țări libere și democratice. În termeni reali. În termeni concreți, în termeni militari, nu vedem, din partea Federației Ruse, pregătiri cu privire la o eventuală folosire a acestor arme tactice în Ucraina sau în apropierea ei“, a declarat Mircea Geoană.