Cum vor arăta fluturaşul de salariu şi pensia pe luna iunie

Pensionarii şi bugetarii ar putea avea parte de o mică surpriză în iulie, atunci când îşi încasează drepturile aferente lunii precedente. În loc de -15%, respectiv -25%, veniturile pot fi mai mari.

Drepturile salariale ale angajaţilor din sectorul bugetar şi pensiile aferente lunii iunie nu vor scădea cu 25%, respectiv 15%.Legea prin care guvernul Boc vrea să reducă cheltuielile bugetare, angajament luat în faţa experţilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi pentru care îşi va asuma răspunderea în faţa parlamentului, nu va putea intra în vigoare mai devreme de jumătatea lunii iunie.

Astfel că, cel mai probabil, pensionarii vor avea o pensie mai mică cu doar 7,5%, iar salariaţii din sectorul bugetar vor încasa venituri mai mici cu circa 13%, în loc de 25%.

Nu se poate aplica retroactiv

În ceea ce priveşte veniturile bugetarilor, în proiectul de lege se precizează că scăderea cu 25% a cuantumului brut al salariului, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi, se aplică pentru drepturile lunii iunie. Dar pentru a putea fi aplicate de la 1 iunie, Legea ar trebui publicată astăzi în Monitorul Oficial susţine Gabriel Biriş, avocat specialist în fiscalitate.

„Nu se poate aplica retroactiv. Dacă în lege nu se specifică o altă dată, atunci va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial”, explică Biriş. Potrivit acestuia, dacă legea va intra în vigoare în 15 iunie, atunci reducerea de 15% la pensii sau de 25% la salarii se va aplica doar pentru a doua jumătate a lunii iunie.

De altfel, chiar şi Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a spus că data la care vor fi publicate actele normative ce conţin reducerile de cheltuieli „depinde de parlamentari”, dar că nu crede că tăierile se vor aplica retroactiv. „Din ce ştiu eu, nu există posibilitatea de a aplica retroactiv o astfel de lege”, ne-a explicat Mocanu. Conform calendarului, guvernul aşteaptă vineri sau sâmbătă un aviz din partea Consiliului Economic şi Social.

Pe 31 mai, legile ajung în parlament

Guvernul va stabili duminică data angajării răspunderii, vicepremierul Marko Bela avansând deja ca termen cel mai probabil ziua de luni, când legile ar trebui să ajungă în parlament. Din acest moment, trebuie stabilit un termen de depunere a amendamentelor, cel mai scurt de până acum fiind de două zile.

Abia după aceea executivul vine în faţa senatorilor şi deputaţilor, care au la dispoziţie trei zile pentru a depune o moţiune de cenzură care trebuie prezentată în cinci zile şi votată în alte trei. PSD a anunţat deja că va face acest pas. Dacă în urma votului guvernul nu este demis, proiectul pe care acesta şi-a angajat răspunderea se consideră adoptat, însă poate fi contestat la Curtea Constituţională în termen de două zile.

PNL a anunţat deja un astfel de demers şi trebuie menţionat că legea Curţii nu prevede niciun termen privind judecata cauzelor. În această situaţie, în cea mai optimistă variantă, dacă trec de Curte, legile ar putea fi promulgate şi publicate în Monitorul Oficial cel mai devreme la mijlocul lunii iunie.

Varianta pesimistă

În aceste condiţii, de exemplu, angajaţii din apărare şi ordine publică, care îşi încasează leafa în perioada 12-14 ale lunii, vor avea în iulie surpriza plăcută să vadă pe fluturaş că salariul pe iunie e mai mic cu doar 15%. Şi pensionarii ar putea avea parte de aceeaşi surpriză.

Totuşi, mai există 2 variante. Prima vizează scăderea drepturilor de la 1 iunie - posibilitate în care se pot cere în instanţă drepturile cuvenite. Cel de-al doilea scenariu, cel optimist, constă în faptul că legile ar putea să nu intre în vigoare decât de la 1 iulie, dacă se prelungeşte avizarea la Curte. "Nu există posibilitatea de a aplica retroactiv o astfel de lege, ea intră practic în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.“ VALENTIN MOCANU, secretar de stat în Ministerul Muncii