Mişcarea rapidă a ochilor în timpul somnului, sau starea de vis, este esenţială pentru a trece peste perioadele de tulburărări emoţionale, arată un studiu recent al oamenilor de ştiinţă americani.
Cercetătorii de la University of California au descoperit că experienţele noastre emoţionale sunt procesate de creier în timpul somnului, ceea ce atenuează încărcătura dureroasă a amintirilor. "În timpul viselor, amintirile sunt reactivate, puse în perspectivă şi apoi conectate şi integrate, dar într-o stare în care substanţele neurochimice specifice stresului sunt suprimate într-un mod benefic", a declarat pentru Daily Mail Els van der Helm, unul dintre autorii studiului. Somnul reactivează raţiunea Echipa de cercetători a analizat reacţiile a 35 de voluntari adulţi, care au fost împărţiţi în două grupuri. Cu toţii au vizionat 150 de imagini menite să provoace emoţii intense de două ori, la 12 ore distanţă, în timp ce un scaner RMN le monitoriza activitatea cerebrală. Jumătate dintre vountari au dormit în perioada de pauză, iar cealaltă jumătate au stat treji peste noapte. Analizele RMN au arătat că somnul a detrminat o reducere semnifcativă a reactivităţii din amigldală, acea parte a creierului care procesează emoţiile. Acest lucru a permis cortexului prefrontal, responsabil cu raţiunea, să redobândească controlul asupra reacţiilor emoţionale ale participanţilor. De asemenea, peste noapte au fost înregistrate niveluri reduse ale substanţelor neurochimice specifice stresului, în cazul celor care au dormit.