Premierul consideră că obligativitatea vaccinării anti-Covid a tuturor cadrelor didactice este necesară pentru a se reveni la școala fizică.
Premierul Florin Cîţu a declarat, comentând afirmaţiile ministrului Educaţiei potrivit cărora toţi elevii ar putea merge la şcoală, peste două săptămâni, că important este ca tot personalul din sistemul de învăţământ să fie vaccinat. Astfel se ca reduce riscul transmiterii coronavirusului şi apoi rămâne de văzut pe mai departe, a cochis premierul.
„În primul rând ar trebui să avem, nu am discutat cu domnul ministru care sunt condiţiile, dar acolo discuţia este între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei. Dar eu cred că este important să avem tot personalul din sistemul de învăţământ vaccinat, ca să reducem riscul de răspândire a virusului şi după aceea putem să discutăm”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat în ce condiţii şi ce ar trebui să facempentru ca toţi elevii să poată merge la şcoală, peste două săptămâni.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că de miercuri vor merge la şcoală cu prezenţă fizică 1.400.000 de elevi din învăţământul primar şi din grădiniţe. Lor li se adaugă şi aproape 500.000 de elevi din clasele a cincea, a şasea, a şaptea, a noua, a zecea, a unsprezecea din cele 2.057 de localităţi unde rata de infectare este mai mică de unu la mie. De asemenea, vor putea merge la şcoală elevii din cele 185 de şcoli speciale. De luni, vor merge fizic la cursuri cei 370.000 de elevi din clasele terminale.
Florin Cîțu: ”Dacă s-ar putea, m-aș vaccina din nou”
Miercuri, în timpul declarațiilor de după ședința de Guvern, premierul a anunțat că va ajuta campania de vaccinare. În acest scop, în perioada următoare va merge la o serie de centre de vaccinare, dar va participa și la maratonul de vaccinare anti-COVID-19. Premierul a mai afirmat că dacă „s-ar putea, m-aș vaccina din nou, dar se pare că nu se poate”. Florin Cîțu s-a vaccinat pe 16 ianuarie cu prima doză la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila”.