Întrebat cum vede România în 2030, Traian Băsescu a declarat că ţara noastră va fin exportatoare de alimente, că vom fi doar 16 milioane de români şi că vom putea călători cu TGV (trenul de mare viteză, n.r) până la Paris, sau chiar Londra.
Preşedintele Traian Băsescu se arată optimist în ceea ce priveşte viitorul României. Potrivit acestuia, în 2030 România va găsi o modalitate prin care să-şi valorifce potenţialul agricol şi să devină exportatoare de alimente. De asemenea, acesta a precizat că va fi un paradis turistic dacă va reuşi să-şi conserve cele 30% din pădurile virgine pe care le are în prezent şi cei peste 6.000 de urşi pe care îi are în Carpaţi, precum şi capra neagră.
"O ţară în care populaţia va fi mai mică, vom fi doar vreo 16 milioane, o ţară cu o populaţie îmbătrânită, vedeţi că nu o văd numai în roz, şi aici poate vom găsi soluţii să creştem natalitatea, soluţii care nu sunt neapărat financiare, va trebui să găsim şi altceva lângă soluţiile financiare. De asemenea, văd o ţară în care vom putea pleca cu TGV de la Constanţa la Paris şi, trecând prin Canalul Mânecii, să ajungem la Londra. Ne facem cumpărăturile în City-ul britanic sau utilizăm cărţile de credit în City-ul britanic şi venim înapoi la Bucureşti, tot cu TGV", a declarat şeful statului la conferinţa "The Economist" în care s-a discutat depre viitorul economiei româneşti.
"O văd ca pe o ţară care se va aşeza serios pe poziţia a şaptea din UE, pentru că este a şaptea ca mărime şi ca populaţie, dar este departe de a fi şaptea ca şi competitivitate", a mai spus Traian Băsescu.