Cum te arde la credit deprecierea leului

Deprecierea îi costă pe românii îndatoraţi în euro câteva sute de lei în plus pe an la rată.

Cine are venituri în lei şi credit în euro ar mai putea avea de suferit lunile viitoare deoarece, potrivit unor analişti de pe piaţa bancară, deprecierea leului va continua.

Astfel, ING Bank estimează că, în cel mult trei luni, am putea vedea o cotaţie de 4,5 lei/euro, cu 1% peste cea actuală. Euro s-ar putea menţine la acest nivel cel puţin până în iarnă, spun analiştii băncii. Ce implicaţii sunt pentru debitorii în euro? De exemplu, pentru o rată de 300 de euro, vor plăti cu circa 18 lei mai mult decât acum, când fac schimbul valutar. Scumpiri faţă de ianuarie

De la începutul anului şi până în prezent, leul a pierdut faţă de euro circa 3%, ceea ce înseamnă, pentru o rată de 300 de euro, un plus lunar de 36 de lei. Dacă deprecierea se adânceşte la 4,5 lei/euro, deci scăderea anuală a leului ajunge la 4%, rata va fi cu 54 de lei mai mare decât la începutul anului. Dacă euro ajunge la 4,5 lei şi se stabilizează la acest nivel sau dacă se va stabiliza la cotaţia de acum, de 4,44 lei/euro, înseamnă că debitorii vor plăti în plus la rată câteva sute de lei, pe parcursul anului. Români cu rate mai mari decât salariile

Debitorii care au luat credit în euro în anul 2007, când leul a atins maximul faţă de euro, moneda europeană fiind cotată la 3,1 lei, suferă cel mai mult în această perioadă. Acum, leul este cu 42% mai slab.

Foarte afectaţi sunt cei care au avut de suferit atât de pe urma scăderii leului, cât şi a diminuării salariului, mai ales dacă au luat un credit cu dobândă fixă, deci nu au beneficiat de ieftinirile de dobândă. Dacă un bugetar cu salariul de 1.500 de lei a contractat în 2007 un credit şi avea atunci un grad de îndatorare de 70%, deci echivalentul în euro a 1.125 de lei, acum acesta are de achitat băncii cu 42% mai mult, adică 1.600 de lei. Din 2007 până în 2008, salariile s-au majorat cu circa 20%, creştere care, însă, a fost înghiţită în 2010, când bugetarii au pierdut 25% din salariu. În prezent, lefurile sunt în continuare cu 16% mai mici decât înainte de tăiere. Prin urmare, un angajat cu venituri medii din sectorul public care s-a îndatorat la maximum în perioada de boom, plăteşte acum o rată aproximativ egală cu salariul sau chiar peste. 42% a fost deprecierea leului din 2007, când a atins maximul absolut faţă de euro, şi până acum Citiţi şi:

  • LEUL ȘI-A REVENIT după patru minime istorice: 4,4435 lei/euro, cursul oficial
  • Prognoză ING: Cursul urcă la 4,5 lei/euro şi rămâne acolo cel puţin până la iarnă
  • A început numărătoarea inversă pentru UE. România, risc maxim în faţa valului grecesc
  • Unde găsești cel mai bun credit de 50.000 de lei