10.000 de lei este fondul de premiere din care vor fi recompensați locuitorii unui municipiu din România, cu condiția să facă curățeanie în jurul locuințelor și să păstreze.
A fost lansată campania „Reşiţa curată – Curăţăm şi menţinem!“, la inițiativa primăriei din localitate. În cursă intră toți proprietarii de immobile, inclusive asociații de proprietari sau locatari. Campania, care a început la mijlocul acestei luni, va dura până pe 12 iunie. Cei interesați trebuie să se înscrie la Centrul de informare al Primăriei Reșița.
„Scopul concursului este acela de a mobiliza asociaţiile de proprietari şi locatari să se implice în acţiunile de salubrizare şi întreţinere a spaţiilor verzi din vecinătatea imobilelor unde locuiesc. În cadrul concursului se vor acorda premii în cuantum de 10000 lei“, se arată într-un comunicat de presă. (Sursa foto: Campina.ph)