A fost în ultimii cinci ani printre prim-soliştii scenei politice româneşti, chiar şi preşedinte al ţării la un moment dat. De la prezumtiv şef al statului a ajuns acum într-o umbră adâncă. Mai are un viitor Crin Antonescu?
Saltul lui Crin Antonescu de la reflectoarele scenei în întunericul culiselor a fost fulgerător. Şi încă prea puţin lămurit, cu toate explicaţiile oficiale decizia reprezintă şi acum un mister. Surprinzător este că prea puţină lume a fost curioasă de ce sau cine s-a aflat în spatele retragerii lui Crin Antonescu, deşi identificarea reală a cauzelor ar limpezi decisiv jocurile care se fac pentru Preşedinţia României.
Un lucru este cât se poate de clar, ambiţia de a ajunge în fruntea statului a fost carburantul care a alimentat nebuneşte toate acţiunile controversate ale lui Crin Antonescu din ultimii cinci ani. Şi-a împreunat partidul nu numai cu urmaşii comuniştilor, care au umplut puşcăriile cu liberali, dar şi cu mult detestatul turnător al Securităţii Dan Voiculescu. A permis ca infractorul analfabet Gigi Becali să-şi cumpere locul şi să ajungă în Parlament pe listele unui partid care se consideră promotor al elitelor. A apărat şi ţinut în funcţii un penal precum Relu Fenechiu până în ultima clipă. Toate sunt compromisuri majore, scandaloase, pentru un om care clama atât de des aderenţa la principii şi valori.
Privind din această perspectivă, în care Crin Antonescu a fost dispus şi a făcut orice pentru a-şi realiza visul, gestul său de a se retrage brusc devine cu atât mai surprinzător şi de neînţeles. La mijloc trebuie să fi fost nu numai o presiune puternică de a ceda locul, orgoliul fostului lider liberal nu ar fi acceptat aşa ceva, dar şi un calcul foarte rece.
Evenimentele fierbinţi din vara anului 2012 nu au fost deloc uitate în Europa, mai ales de către cei care vor face jocurile în următorii ani, reprezentanţii Partidului Popularilor Europeni în frunte cu cancelarul german Angela Merkel. PPE a acceptat ca PNL să facă parte din rândurile sale, însă devenea imposibil să se lase reprezentat sau să susţină în campania de la prezidenţiale un politician cu care a trebuit să se lupte cu numai doi ani în urmă pentru a repune lucrurile în ordine în România. În plus, pragmatic vorbind, într-o cursă atât de strânsă cum se anunţă cea de la prezidenţiale, Crin Antonescu nu ar fi reuşit să atragă toate voturile de pe Dreapta, cei mai reticenţi fiind, desigur, simpatizanţii lui Traian Băsescu.
Dar Crin Antonescu nu este prost, nu ar fi acceptat toată această situaţie fără anumite garanţii privind viitorul său. Până la urmă ar fi putut să meargă mai departe şi fără PPE, să-şi încerce şansele până la capăt sau să recurgă la tot felul de combinaţii prin care să rămână printre primadonele scenei politice. În dulcele stil românesc s-ar fi putut împerechea iar cu Victor Ponta, pe cine ar fi mirat?, n-o fi poziţia de prim-ministru cea mult dorită, dar tot e mai tare decât cea de senator anonim.
Crin Antonescu a dat multe semne că regretă implicarea în abuzurile din vara lui 2012. “Nu tot ce are acoperire formală şi legală e şi democratic”, spunea el recent. Retragerea din competiţie, pentru a potenţa şansele unui candidat al Dreptei de a învinge PSD-ul comunistoid, este deja percepută ca o mişcare politică responsabilă şi chiar altruistă.
Peste cinci ani, Crin Antonescu nu va mai fi pucistul populist al anului 2012, ci foarte probabil un om politic apreciat de jucătorii europeni. Sacrificiul de sine in politică este ceva extrem de rar, care nu se uită. Va avea numai 60 de ani şi cu siguranţă că verbul îi va fi la fel de ascuţit. Cei care îi cântă prohodul fostului lider al PNL mai au încă mult şi bine de aşteptat.