Solina este cel mai înalt baraj din Polonia şi a fost inaugurat în 1969, însă, de-a lungul timpului, mizeria s-a depus pe suprafaţa de beton, fapt ce l-a făcut să arate într-un mod sinistru.
Cu toate acestea, compania energetică Polska Grupa Energetyczna (PGE) a găsit o soluţie pentru a transforma în artă mizeria depusă pe barajul înalt de 81 de metri, conform citylab.com.
Inspirându-se din cartea unui artist polonez, PGE a realizat un desen ecologic ce simbolizează flora şi fauna din Munţii Bieszczady, unde a fost construit barajul Solina.
Însă asta nu e totul: desenul a fost realizat printr-o tehnică special, numită “reverse graffiti”, ce a devenit cunoscută la începutul anilor 2000. Singura unealtă de care lucrătorii au avut nevoie a fost un furtun cu apă sub presiune, cu ajutorul căruia au înlăturat depunerile din anumite locuri, astfel încât la finalul lucrării întregul baraj părea ornat cu un desen spectaculos.
Aflaţi, din GALERIA FOTO de mai sus, cum arată barajul Solina, după ce a fost “desenat”, de lucrătorii PGE.