Cum şi-a ratat leul şansele. Moneda noastră, faţă în faţă cu forintul şi zlotul

Euro stabileşte record după record faţă de leu, în condiţiile în care valutele emergente din regiune sunt mai performante în 2012: zlotul s-a apreciat cu 6%, forintul cu 8,5%, în timp ce leul a pierdut aproape 6%, spun analiştii Admiral Markets, care au analizat evoluţia leului în climatul regional şi internaţional.

Astfel, potrivit acestora, moneda naţională a beneficiat de un context internaţional favorabil începând cu martie 2009, când bursele internaţionale au depăşit criză financiară.

Indicele american S&P500, barometrul riscului în pieţele financiare, a recuperat în mare parte declinul violent din 2007-2008, iar valutele regionale au fost corelate cu sentimentul pieţei la nivel global: au fost mai performante decât euro când investitorii au arătat apetit pentru risc şi s-au depreciat în momente de panică, unele mai mult, altele mai puţin, în funcţie de contextul economic şi politic intern.

Leul nu a profitat de interesul investitorilor pentru valute cu randament superior şi economii emergente în perioada mai - octombrie 2009, noiembrie 2010, decembrie 2011-martie 2012, respectiv perioada din iunie şi până în prezent.

Un factor incurajator este că leul a recuperat ulterior terenul pierdut, însă în condiţii de optimism la nivel global, afirmă analiştii citaţi . Spre deosebire de leu, forintul şi zlotul au avut o corelaţie inversă aproape perfectă, cu un singur derapaj, în perioada 15 august 2011 - decembrie 2012.

Revenire? Abia spre sfârşitul anului

Astfel, forintul a înregistrat un avans de peste 7% în ultimii trei ani, în timp ce zlotul a devansat euro cu peste 10% în aceeaşi perioadă. Diferenţa majoră dintre leu şi forint sau zlot s-a făcut în 2012, când moneda naţională a evoluat în cea mai mare parte contrar trendului regional şi internaţional, ca urmare a perspectivelor negative de creştere economică, amplificate de factorii politici.

"Pe plan internaţional perspectivele sunt mai degrabă pesimiste, fiind probabil un declin de 10% a indicelui bursier S&P500 în următoarele luni, un climat negativ pentru leu, în care cursul euro-leu în cel mai fericit caz şi-ar tempera declinul sau ar consolida la nivelul maxim 4,7 în condiţii de stabilitate internă, iar ulterior s-ar aprecia la următorul val de optimism la nivel global, prognozat pentru finalul anului", spun analiştii Admiral Markets.

Admiral Markets AS este o companie licenţiată în Uniunea Europeană pentru derularea activităţilor de investiţii şi brokeraj pe pieţele financiare globale.

CITIŢI ŞI:

  • De ce o să pice leul odată cu suspendarea
  • EURO, la un nou maxim istoric: 4,58 lei/euro. BNR a preferat să nu mai intervină în piaţă. DOLARUL a crescut la 3,74 lei
  • Leul, minime după minime. Dar până când?