Cum se transformă brevetele în producţie

Firmele nou-înfiinţate sau chiar pe cale să se înfiinţeze îşi pot acoperi din fonduri europene aproape în totalitate costurile pentru proiectele de cercetare şi pentru cele prin care aplică diferite invenţii.

Schema de ajutor de minimis publicată în Monitorul Oficial permite unui număr de cel mult 150 de companii, dacă sunt înfiinţate de maximum trei ani, să acopere în proporţie de 90% cheltuielile eligibile. Valoarea acestui ajutor nu poate depăşi 200.000 de euro pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi.

Valoarea scade la 100.000 de euro dacă întreprinderea funcţionează în domeniul transporturilor. Astfel, companiile care implementează rezultatul unei cercetări trebuie să depună proiectele la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, organismul intermediar pentru cercetare. Pentru aceste proiecte, prevăzute în opera- ţiunea 2.3.1 din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, este pusă la bătaie suma totală de 18,5 milioane de euro pentru următorii şase ani. Condiţii pentru aplicanţi Din aceşti bani poate fi finan- ţată „demararea unei afaceri care se bazează pe aspectul nou rezultat din cercetare-dezvoltare, cum ar fi un brevet de invenţie“, ne-a spus Irina Roman, şef Serviciu Programare şi publicitate în cadrul Organismului Intermediar pentru Cercetare. În plus, aceste fonduri acoperă cheltuielile cu studiile de piaţă, realizarea planului de afaceri, precum şi cheltuielile pentru înfiinţarea firmelor.

Firmele care vor să acceseze fonduri din acest domeniu nu trebuie să fie în faliment sau lichidare şi nici să aibă datorii. În plus, nu trebuie să fi fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat, iar creanţa să nu fi fost recuperată.