Cum să testaţi prospeţimea alimentelor

Carnea trebuie să aibă o culoare rozalie, solzii peştelui nu trebuie să se cureţe uşor, iar gemul se aruncă dacă are mucegai.

De cele mai multe ori, termenul de valabilitate înscris pe ambalajul alimentelor este mai mic decât cel real, însă alimentele se pot strica şi mai repede dacă nu au fost păstrate şi ambalate în condiţii optime.

Dincolo de valabilitatea înscrisă pe etichetă, simţurile umane pot "depista" mai uşor alimentele stricate. Nutriţioniştii vă explică cum puteţi recunoaşte alimentele care nu sunt sigure pentru consum.

Carnea nu trebuie să fie lipicioasă

Carnea în carcasă rezistă una-două zile după data de expirare de pe ambalaj, dar evitaţi să consumaţi semipreparate din carne dacă au depăşit data de valabilitate, chiar dacă "arată bine". Conservanţii pot masca cu succes "miezul" stricat. Odată scoasă din această carcasă, carnea nu rezistă mai mult de două zile şi, chiar şi aşa, trebuie gătită bine la foc "tare".

"Carnea proaspătă nu trebuie să aibă un miros înţepător, sângele trebuie să fie roşu deschis, iar la pipăit trebuie să fie umedă, nu lipicioasă. Atunci când capătă o culoare maronie este stricată", explică medicul Eduard Adamescu, nutriţionist la Cabinetul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Calea Moşilor" din Bucureşti.

La carne tocată aceste semne sunt mai puţin vizibile, fiind un amestec de slănină, zgârciuri şi, într-o proporţie mai mică, de carne macră. De aceea, nu trebuie păstrată în frigider mai mult de o zi. Aceleaşi reguli se aplică şi la mici. Însă, "micii care se umflă atunci când sunt puşi pe grătar şi au un miros puternic de amoniac nu sunt stricaţi. Amoniacul este un ingredient indispensabil, menit să ţină bacteriile la distanţă", explică medicul.

Peştele cu branhii maronii e stricat

Atunci când cumpăraţi peşte proaspăt verificaţi să aibă ochii limpezi, ridicaţi branhiile şi verificaţi să fie roz, nu maronii. "Dacă peştele este proaspăt, solzii se vor curăţa destul de greu. Atunci când iei peştele în mână nu trebuie să rămână solzi", subliniază medicul. Peştele proaspăt are un termen de valabilitate mai scurt. Trebuie consumat în ziua în care l-aţi cumpărat şi poate fi ţinut în frigider nu mai mult de o zi dacă este bine sărat. Peştele file în carcasă are un termen de valabilitate mai mare.

Iaurtul şi laptele rezistă peste termenul de valabilitate

Iaurtul era folosit în trecut pentru conservarea cărnii, pentru a împiedica înmulţirea bacteriilor. Dacă iaurtul nu este desfăcut, rezistă şi două-trei zile peste data de expirare înscrisă pe ambalaj, însă, odată ce l-aţi deschis, trebuie consumat în aceeaşi zi.

Laptele rezistă câteva zile după data de valabilitate dacă este ţinut în frigider la mai puţin de 5 grade Celsius. Atât timp cât nu şi-a schimbat culoarea şi nu are un miros înţepător este sigur pentru consum. Dacă se descompune şi devine brânzos, înseamnă că este stricat. Trebuie consumat în aceeaşi zi în care este deschis.

Pe de altă parte, în cazul brânzei ambalate termenul de valabilitate este mai mare decât în cazul celei proaspete. Păstrată la frigider, rezistă şi o lună de la deschidere. Brânza prospătă, moale, expiră în cinci-şase zile, până când prinde crustă de mucegai.

Cum rezistă gemurile mult

Un borcan cu dulceaţă conţine 70% zahăr şi poate "ţine" şi o sută de ani, atât timp cât nu a fost deschis, deşi îşi mai pierde din savoare.

Gemurile rezistă însă mai mult decât arată data de valabilitate înscrisă pe etichetă, chiar şi după ce au fost deschise. Pot fi consumate atât timp cât nu sunt acoperite de mucegai. Dacă sunt ţinute în frigider, crusta de mucegai apare mai târziu.

EXEMPLU

Experimentul care vă poate spune dacă un ou este stricat

Ouăle mai vechi de trei săptămâni pot fi suspecte de salmonella şi alte bacterii periculoase pentru sănătatea celor care le consumă. Pentru a le testa prospeţimea, puteţi face următorul experiment: scufundaţi oul într-un pahar cu apă.

Dacă "se duce la fund", înseamnă că este bun de consum, dacă pluteşte, este stricat, pentru că apa şi conţinutul încep să se evapore. În plus, un ou stricat are un miros puternic de sulf.

În schimb, alimentele uscate precum orezul, sarea, făina şi pastele rezistă zeci de ani, atât timp cât sunt ţinute într-un recipient curat, închis ermetic şi la loc răcoros.

Păstrate în spaţii umede, şi aceste alimente încep să se deterioreze în doi-trei ani. Pastele devin "lăptoase" şi îşi schimbă culoarea, însă nu pun în pericol sănătatea nici atunci.