Problemele oftalmologice apar în copilărie şi după 40 de ani. Boli asociate vârstei înaintate, precum diabetul, colesterolul mare sau hipertensiunea, pot duce la orbire.
Primul consult oftalmologic se impune la vârsta de şase luni, iar un control complet trebuie efectuat la trei ani, vârstă la care probleme precum miopia sau "ochiul leneş" (ambliopie) pot fi evidente. În ciuda recomandărilor, statisticile arată că o treime dintre copii nu ajung la doctor până merg la şcoală, moment în care unul din patru au deja probleme de vedere. Miopia, care este cea mai frecventă, evoluează fulminant până la 20 de ani. O altă afecţiune, ambliopia, presupune slăbirea vederii, fără a exista leziuni organice. Copiii o pot dezvolta încă de la naştere, până la 6-7 ani. O metodă de tratament frecventă este acoperirea ochiului sănătos câteva ore pe zi. Ochi uscaţi de computer După încheierea perioadei de creştere, până la 40 de ani, nu mai apar probleme oftalmologice majore. Principalele neplăceri sunt provocate de utilizarea excesivă a calculatorului (peste opt ore pe zi) - uscăciune şi ochi obosiţi. Din fericire, gadgeturile nu afectează permanent sănătatea ochilor. "Faptul că stai la o anumită distanţă de monitor, concentrat, este un efort pe care îl fac muşchii ochilor. Oboseala se manifestă prin dificultate la citit şi înroşirea ochilor, însă nu provoacă o boală", explică oftalmologul Mircea Filip. Pentru a evita aceste neplăceri, luaţi pauze o dată pe oră şi aveţi grijă ca distanţa dintre monitor şi ochi să fie de 60 de cm. În timp, cristalinul începe să-şi piardă din flexibilitate şi poate fi nevoie să purtaţi ochelari pentru citit. Această modificare care apare, în general, după 40 de ani se numeşte presbiopie şi reprezintă pierderea capacităţii ochilor de a focaliza obiectele apropiate. Primul semn este tendinţa de a depărta un obiect pentru a-l percepe clar. Colestrolul ridicat creşte riscul de orbire Şi bolile asociate cu vârsta înaintată, precum diabetul sau hipertensiunea arterială, pot afecta ochii. "După 7-8 ani de diabet, vasele de sânge devin fragile, se sparg, iar hemoragiile pot produce probleme de vedere grave şi chiar orbire. Principalele complicaţii sunt retinopatia diabetică şi cataracta. Dacă în mod normal, cataracta apare abia în jurul vârstei de 65 de ani, diabeticii o fac şi la 50. Operaţia este obligatorie", adaugă medicul. Hipertensiunea poate provoca hemoragii severe la nivelul ochilor, ducând chiar la pierderea vederii. Şi un nivel mare al colesterolului, provocat de o alimentaţie bogată în grăsimi şi sedentarism, poate genera un accident vascular la nivelul retinei. Boli de ochi la vârsta a treia După 50 de ani, cele mai frecvente boli oftalmologice sunt cataracta şi glaucomul, care apar în urma deteriorării nervilor optici şi se tratează chirurgical. Degenerescenţa maculară, o altă afecţiune specifică bătrâneţii, apare ca urmare a unor leziuni la nivelul maculei, o zonă aflată în spatele globului ocular, cu rol în identificarea culorilor şi detaliilor obiectelor, necesare vederii centrale. Întrucât degenerescenţa nu afectează şi vederea periferică, nu apare orbirea completă. Fumătorii şi cei care au o dietă bogată în grăsimi au un risc mai mare să dezvolte boala. Nu există un tratament care să vindece afecţiunea, ci doar terapii care opresc evoluţia. Tratmentul chirurgical este o opţiune doar în anumite cazuri. Citiţi şi:
- Ghidul controalelor oculare pentru toate vârstele
- Alimente minune anti-îmbătrânire
- Operaţii revoluţionare de ochi, la Timişoara
- Ce boli trădează ochii
- Strică ochii televizorul? ŞASE MITURI despre vedere, ochelari şi operaţii cu laser