Caz de manual: patru judecători şi-un procuror s-au acoperit unul pe altul pentru a "albi" dosarul unui condamnat definitiv. Instanţe şi DNA executau orice, cu "banul jos"
Fostul prim-procuror al Parchetului Tribunalului Sibiu, Ioan Berghezan, a intervenit pe lângă nu mai puţin de patru judecători şi un procuror anticorupţie pentru a-i facilita unui condamnat la închisoare plecarea din ţară. Magistraţii vorbeau între ei ca despre o "teză de doctorat".
Ioan Berghezan, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a cerut 50.000 de euro de la un om de afaceri braşovean, Nicolae Matei, condamnat la cinci ani. Cei doi au negociat până la suma de 40.000 de euro, pentru care Berghezan s-a angajat că-i "rezolvă" lui Matei ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara.
Asta era în vara lui 2006, pe când Berghezan ocupa un post de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba. Acum se află în Penitenciarul Aiud, cu o condamnare de patru ani cu executare.
"Teza de doctorat"
În prima fază, Berghezan a intervenit pe lângă preşedintele Tribunalului Alba, Rodica Potra, cea care l-a şi condamnat pe Matei la închisoare cu executare. Acum, fosta judecătoare Potra a răspuns pozitiv solicitărilor lui Berghezan de a-l ajuta pe Matei să părăsească ţara. Între cei doi, discuţiile despre Matei se purtau sub codul "lucrarea de teză", convorbirile fiind interceptate. "Eu mi-am finalizat lucrarea, că totuşi trebuie s-o depun şi… nu poţi să treci să te uiţi un pic peste ea?", îl invită Potra pe Berghezan la ea în birou în ziua în care dă sentinţa favorabilă cererii depuse de Matei.
Nicolae Matei cerea să i se permită ieşirea temporară din ţară pentru a se opera. Berghezan l-a asigurat că va vorbi cu toţi judecătorii la care va ajunge dosarul său.
Prima tranşă de 5.000 de euro, dată de Matei într-o benzinărie din Sibiu a fost considerată prea mică. "Nemulţumit de cuantumul sumei, magistratul procuror a condiţionat continuarea exercitării influenţei sale de primirea integrală a sumei solicitate pe motiv că «trebuie să împartă la oameni»", arată magistraţii care l-au trimis pe Berghezan după gratii.
Procuroarea DNA intră şi ea în horă
Matei a fost condamnat în urma unui dosar întocmit de DNA. Prin urmare, Berghezan intervine şi pe lângă un procuror anticorupţie din Alba, Anca Frăcea, pentru a o convinge să nu declare apel în dosarul cu pricina. Frăcea este nepoata judecătoarei Rodica Potra, care îl sună pe Berghezan să îi comunice că DNA nu va face apel: "Am vrut să-ţi spun că nu mai are loc reexaminare la examenul care l-a picat cunoştinţa aia, m-ai înţeles? Mi-a promis că sună la Bucureşti. Am discutat eu, rămâne lucrarea însă, nu-şi convinge şefii de la Bucureşti, care cer ca apelul să fie neapărat declarat. "N-am avut nici o şansă, deci trebuie să declar... O zis nu, nu, că ăla ştim noi ce-o făcut şi pe aici...", se scuză Anca Frăcea în faţa lui Berghezan. "Nu trebuie să-l motivezi nu ştiu cât de mult, sau de bine", îi sugerează apoi Berghezan.
Hop, şi Curtea de Apel!
Apelul s-a judecat în faţa Curţii de Apel Alba. Berghezan a intervenit direct la preşedintele completului de judecată, judecătorul Mircea Bădilă. "Nici nu prea ţin cont cine vine şi ce facem, dar am priceput", îl asigură, telefonic, Bădilă pe Berghezan că i-a înţeles intenţiile. Cei doi se întâlnesc în ziua în care se judecă apelul, în parcarea unui hotel din Alba. Şi Curtea de Apel Alba a aprobat solicitarea lui Matei. Înalta Curte, unde DNA a promovat ulterior recurs, iar Berghezan nu mai avea influenţă, a arătat însă că Matei nu are dreptul de a părăsi ţara, iar "instanţele penale de fond şi apel au făcut o motivare greşită, nelegală a hotărârilor".
"De altfel, nici nu prea ţin cont cine vine şi ce facem, dar am priceput."
MIRCEA BĂDILĂ, preşedinte al Curţii de Apel Alba, arătând cum se face justiţie