Scandalul în care este implicat fostul preşedinte al Bursei de la Sibiu, care ar fi fugit cu banii clienţilor în străinătate, scoate din nou în evidenţă găurile din legislaţie, dar şi încrederea mult prea mare pe care o au unii investitori în promisiuni de câştig mare şi/sau sigur.
Din datele existente până în acest moment, se conturează două variante probabile. Prima dintre ele este că Sima ar fi un fel de Bernie Madoff al României, organizându meticulos o înşelătorie pe termen lung. E o variantă plauzibilă şi realizabilă, pentru că firma prin care acesta realiza tranzacţii pe pieţele externe, WBS Holding, este înregistrată în Insulele Virgine, nefiind supravegheată de nimeni.
Clienţii firmei nu aveau niciun fel de control asupra conturilor proprii, firma putând să le livreze orice fel de statistici şi informaţii despre tranzacţiile efectuate, profitul sau pierderea realizate şi suma pe care o aveau în cont. În aceste condiţii, singurul lucru care îi ţinea legaţi în continuare de WBS era încrederea în şeful acesteia.
Asemănarea cu "părintele" schemei Ponzi care a provocat pagube de 50 de miliarde de dolari în întreaga lume se păstrează şi când vine vorba de profilul public. Americanul a fost preşedinte al bursei Nasdaq, în timp ce Cristian Sima a condus Bursa de derivate de la Sibiu (Sibex) şi a fost membru în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti. Funcţia publică, avantajul principal Poziţia publică, împreună cu prezenţa constantă în mass-media şi aura de investitor de succes pe care şi-a creat-o (fără să prezinte, totuşi, dovezi despre milioanele de euro pe care pretindea că le-a făcut pe pieţele externe) l-au ajutat pe Sima, la fel ca şi pe Madoff, să atragă investitori importanţi şi cu bani mulţi.
Diferenţa între cei doi este că Madoff a reuşit să-i păcălească pe reprezentanţii celui mai puternic sistem financiar din lume, cel american, în frunte cu instituţia care îl supraveghează, Securities and Exchange Commission (SEC).
A doua variantă este că Sima nu ar fi un Madoff, ci un Jerome Kerviel al României, sau măcar al firmei sale. Kerviel este cunoscut pentru că a păgubit banca franceză Societe Generale, al cărei angajat era, de circa 7 miliarde de euro realizând tranzacţii neautorizate, în care şi-a asumat riscuri necugetate. Pierzi şi fugi Şi această variantă este plauzibilă, mai ales dacă ne raportăm la declaraţia de ieri a lui Adrian Simionescu, preşedintele firmei de brokeraj Vienna Investment Trust şi coleg cu Sima în CA al Bursei din Sibiu. Simionescu a spus că se aşteaptă ca şeful WBS Holding să fi pierdut banii clienţilor în tranzacţii "nefericite", având tendinţa de a-şi asuma riscuri destul de mari.
Din moment ce mulţi dintre clienţii săi aveau conturi pe care Sima le administra personal, o pierdere integrală a banilor acestora ar fi un dezastru. Iar pe pieţele pe care tranzacţiona WBS Holding se pot pierde bani destul de uşor. Pe de altă parte, această variantă contrastează cu pregătirile pe care pare să le fi făcut brokerul (divorţ, vânzarea participaţiei la o altă firmă) înaintea dispariţiei şi cu afirmaţia fostului ministru Daniel Dăianu, unul dintre păgubiţi, că până pe 3 octombrie a primit extrase de cont în care era pe profit. Cum a fost posibil Cum se poate întâmpla aşa ceva în România anului 2012? În primul rând din cauza legislaţiei deficitare, nu doar în România ci şi la nivel european. Nu toate firmele care tranzacţionează pe piaţa Forex, aşa cum este şi WBS Holding, sunt supravegheate de autorităţile pieţei de capital. Mai mult, tranzacţiile nu se fac pe o piaţă centralizată, aşa că e imposibil de verificat dacă ele chiar au fost executate sau nu.
În astfel de circumstanţe, e greu pentru investitori să deosebească firmele serioase de cele care au intenţia de a frauda. Credibilitatea este cel mai important lucru, iar un personaj cu profilul public al lui Cristian Sima avea din belşug aşa ceva. O reglementare mai clară şi o supraveghere obligatorie a tuturor firmelor ce oferă asemenea servicii ar fi binevenite, dar iniţiativa trebuie să plece de la Bruxelles, nu din România.
În al doilea rând, în ciuda existenţei unei multitudini de mijloace de informare, potenţialii clienţi aleg să aibă încredere oarbă în nişte oameni care nu le furnizează nicio garanţie. Dacă era un administrator de portofoliu atât de bun, Cristian Sima putea face bani şi tranzacţionând prin intermediul unei alte firme de brokeraj, care să nu fie susceptibilă că ar acoperi tranzacţii neinspirate sau, mai rău, o schemă de tip piramidal.
Dacă în cazul altor firme similare, acuzate că i-ar fi păgubit pe investitori prin tranzacţii proaste sau că le-ar fi dosit pur şi simplu banii, se putea vorbi despre clienţi naivi şi necunoscători ai domeniului, lista "pe surse" a păgubiţilor lui Sima, care se lungeşte de la o oră la alta, arată că şi la vârful societăţii se găsesc destui care să facă greşeli copilăreşti.