Cum se plăteşte impozitul pe profit

Firmele din România care nu şi-au finalizat şi depus la Fisc situaţiile financiare până la 25 februarie trebuie să le depună până cel târziu pe data de 26 aprilie. Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilot, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, reaminteşte Fiscul, într-un comunicat de presă.

În prezent, în România, sunt trei modalităţi de plată a impozitului pe profit. În primul rând, există sistemul plăţilor anticipate, care este în prezent obligatoriu pentru bănci le româneşti şi pentru sucursalele din România ale băncilor străine.

Acestea declară şi efectuează trimestrial plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele de inflaţie, care este de 3,2%, pentru 2011.

Contribuabilii nou-înfiinţaţi sau care la sfârşitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată, explică reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Din 2012, companiile trec la plăţile anticipate A doua modalitate este plata anuală a impozitului pe profit. Acest sistem de plată este practicat de organizaţiile nonprofit şi de contribuabilii care obţin majoritatea venituri din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură.

Ce de-a treia modalitate care se referă la ceilalţi contribuabili care datorează impozit pe profit. Ei trebuie să declare şi să plătească impozitul pe profit trimestrial, calculat pe baza profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata.

Începând cu anul 2012, aceşti contribuabili urmează să aplice sistemul plăţilor anticipate prevăzut pentru bănci, precizează ANAF.