Cum se lucrează zi și noapte pentru a se finaliza singurii kilometri de autostradă pe care se vor tăia panglica anul acesta. Rus promite că vor fi gata pe 10 noiembrie, CNADNR se caută de bani

Din cei 22,11 km de șosea de mare viteză ai lotului situat între Săliște și Cunța (județul Alba), lucrările au ajuns la ultimele marcaje și la amplasarea semnelor de circulație pe o lungime de 16 km. Pe restul șantierului, termenele sunt strânse, potrivit planurilor constructorilor: până pe 15 - 20 octombrie se vor termina umpluturile din punctul critic situat dincolo de viaductul de la Aciliu, iar până pe 31 octombrie trebuie așternut și asfaltul, inclusiv cel de uzură.

În zonele cu alunecări din afara căii de rulare, lucrările ar urma să se încheie în vara anului viitor. Reporterii Turnul Sfatului au făcut ”un tur” al șantierului la finele săptămânii trecute, la o zi după ce ministrul Transporturilor, Ioan Rus, declara pe același șantier că în noiembrie va fi deschisă circulația. Pe 10 noiembrie, mai precis, după cum a aflat Turnul Sfatului din planurile oficialilor.

16 km sunt, practic, finalizați
De la nodul rutier de la Cunța și până dincolo de nodul de la Apoldu de Jos, autostrada este aproape finalizată: mai lipsesc marcajele rutiere care să delimiteze cele două benzi ale fiecărei căi de rulare și indicatoarele rutiere. În rest, este amplasat inclusiv gardul de protecție, panourile fonoabsorbante, Deocamdată, însă, spațiile de servicii nu sunt conturate, acestea urmând a fi realizate după deschiderea circulației, pe ”modelul” lotului IV, unde nici acum aceste spații nu au fost date în folosință, potrivit turnusfatului.ro.
Kilometrul unde se lucrează și noaptea
Undeva la mijlocul distanței dintre viaductul de la Aciliu și nodul rutier de la Apoldu de Jos, există ”punctul critic” al lucrărilor rămase de executat pentru a putea deschide circulația: este vorba de cei aproximativ 1.000 de metri dintre două podețe (km 59+600 – km 60+600), unde se lucrează intens la ridicarea terasamentului cu aproximativ 12 metri. Acum mai bine de doi ani, aici, constructorii italieni de la Impregilo SpA considerau că nu au niciun fel de problemă, terenul fiind ”la cotă”. Au apărut însă alunecările de teren, ceea ce a determinat excavații ample, operațiunile de ”deep mixing” pentru consolidarea terenului, după care ridicarea unor noi terasamente, pe alocuri acestea având o înălțime de 12 metri. Pentru finalizarea acestor terasamente se lucrează inclusiv noaptea, constructorii sperând ca undeva între 15 și 20 octombrie să finalizeze aceste lucrări, pentru a putea așterne mai apoi straturile de asfalt.
Aceleași grafice prezentate ministrului Ioan Rus săptămâna trecută prevăd finalizarea lucrărilor de asfaltare necesare deschiderii circulației cel mai târziu pe 31 octombrie.
Dincolo de viaductul de la Aciliu, înspre Sibiu, straturile de asfalt se aștern zilnic pe sute de metri. Spre exemplu, în cursul zilei de vineri, stratul de uzură pe calea doi a fost așternut pe o lungime de aproximativ 1,5 km.
Unde mai este de lucru
În afara lucrărilor amintite mai sus, mai rămân de executat după deschiderea circulației o serie destul de importantă de operațiuni. După nodul rutier de la Apoldu, înspre Sibiu, pe stânga, dealul acoperit de pădure urmează a fi excavat aproape în întregime. Lucrările, însă, nu au început, deoarece autorizațiile de defrișare a copacilor de acolo nu au fost obținute. Tot ca lucrări rămase de executat sunt și cele de sub viaductul de la Aciliu, cel ale cărui pile ce ajung până la 74 de metri înălțime, mai au în pământ beton turnat până la cel mult 45 de metri. Sub ambele capete ale acestui viaduct, urmează a fi executate lucrări de drenaj și consolidare a suprafeței terenurilor.
Și pe versantul dinspre calea ferată a imensului debleu de la Aciliu, lucrările sunt deocamdată oprite. Aici mai trebuie executate defrișări, excavații, dar și un sistem de ziduri de sprijin. Lucrările vor începe după deschiderea circulației și obținerea autorizațiilor necesare.
Care este tehnologia de oprire a alunecărilor de teren
Una din principalele discuții legate de lotul III s-a purtat pe tema soluțiilor care trebuie aplicate pentru oprirea alunecărilor de teren (au fost propuse tuneluri, dar și prelungirea viaductului, soluții la care fie s-a renunțat, fie au fost respinse de la bun început). În cele din urmă, soluțiile implementate au inclus ample excavații pentru îndulcirea pantelor dealurilor până la un raport de 1:5 sau chiar 1:6, foraje deep-mixing și crearea unei rețele de tranșee drenante.
Prin tehnologia deep-mixing au fost realizate ”coloane verticale”, până la 10 – 15 metri adâncime, de o parte și de alta a căii de rulare, al căror rol este de a stabiliza terenurile care alunecă în profunzime. Alături de aceste coloane, au fost executate sau sunt în curs de realizare ala numitele ”tranșee drenante”. Acestea au rolul de a opri alunecările de teren de suprafață și au fost finalizate pe unele din pante, mai ales între viaduct și nodul de la Apoldu de Jos. Aceste sisteme au fost realizate deoarece s-a constat că alunecările de teren sunt favorizate și de prezența apei, care trebuie prin urmare îndepărtată. ”Tranșeele drenante” sunt – simplist spus -  470 de mari gropi săpate în zonele cu alunecări, ”îmbrăcate” cu un material textil, împănate apoi cu țevi de scurgere (aproximativ 21 de km, în total) și umplute cu material drenant (piatră spartă). Aceste tranșee drenante sunt – mai apoi – legate între ele cu rigole, care au rolul de a transporta apa la baza pantelor. Mai apoi, dealurile vor fi acoperite cu un tip de geogrilă în care sunt și semințe de iarbă, care odată încolțite să ajute la stabilizarea stratului superior de pământ.
Până acum, pentru alunecările de teren au fost excavați aproximativ 1,8 milioane de metri cubi de pământ. În total, lucrările de pe șantier au dus la excavații de aproape cinci milioane de metri cubi de pământ, sunt printre informațiile obținute de Turnul Sfatului. Săptămâna trecută, pe șantierul lotului III al autostrăzii Orăștie – Sibiu și în birourile proiectului, lucrau mai bine de 300 de persoane.