Cum se bea agheasma de Bobotează. Ritualul complet

Arhiepiscopia Tomisului a revenit - nu sunt 60.000 de PET-uri de 0,5 l cu apă sfinţită, ci 70.000. În alţi ani se strângeau şi câte 100.000 de PET-uri. Practic, toată Constanţa îşi va clăti burta cu agheasmă

Ceremoniile religioase de Bobotează au început la Constanţa încă de astăzi dimineaţă, când sute de credincioşi au umplut treptele catedralei „Sfinţii Petru şi Pavel” pentru a participa la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari.

După Liturghie, arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a sfinţit de trei ori la rând apa din mai multe butoaie şi tot de atâtea ori s-a căţărat, cu ajutorul pompierilor, pe autospecialele ISU Dobrogea pentru a sfinţi şi apa din cisterne.  Enoriaşii s-au ingrămădit apoi să fie stropiţi cu aghiazma nouă pentru că „este un ceremonial care se întâmplă doar odată pe an şi nu vrem să-l pierdem, ne simţim dintr-o dată mai bine, au plecat duhurile rele”.

Pe stomacul gol, după o zi de post negru Arhiepiscopia Tomisului a pregătit 70.000 de PET-uri cu etichetă personalizată. Anul acesta arhiepiscopia este mai săracă, în anii trecuţi se îmbuteliau aproape 100.000 de PET-uri. „Este nestricăcioasă, este plină de harul Duhului Sfânt şi cu apa aceasta primim şi sfinţenia de la Dumnezeu, după postul negru de azi, trebuie băută pe stomacul gol, de mâine şi până pe 14 ianuarie” a explicat IPS Teodosie.

La sărbătoarea Bobotezei de mâine, la slujba de sfinţire a apelor care va avea loc pe malul mării lângă Cazino, sunt aşteptaţi să participe peste 10.000 de credincioşi. La finalul slujbei de Bobotează, IPS Teodosie se va urca pe o şalupă cu care se va deplasa în largul mării de unde va arunca în apă trei cruci. Pentru a preveni îmbulzeala care se produce pentru obţinerea PET-urilor cu apă sfinţită, peste 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică.