Întâlnite pe stradă, multe dintre ele par să fi coborât direct de pe podiumurile prezentărilor de modă, dar, de fapt, sunt la fel de dure ca orice gardă de corp care se respectă.
Portalul visboo.com a publicat o galerie foto dintr-o tabără de antrenament unde chinezoaicele se pregătesc intens pentru a deveni gărzi de corp.
De la căratul pe umeri, prin apă, a unor bușteni impresionanți, și până la târâtul prin nisip, în timp ce sunt împinse de la spate de antrenori, sunt doar câteva dintre exercițiile pe care tinerele le urmează în cadrul acestor tabere speciale.