Cum să promovezi România cu pasiune şi câteva mii de dolari? Lecţia unui român care "a fugit" de ţara lui la 9.000 de kilometri distanţă

2008. Cosmin şi Ioana Dănilă, doi tineri de 34 de ani la acea vreme, îşi fac bagajele şi pleacă definitv din România: la 9.000 de kilometri depărtare şi peste nouă ore de călătorit cu avionul. Tot în 2008, cei doi tineri fac un cadou de despărţire ţării lor: o galerie foto virtuală cu toate obiectivele culturale şi naturale ale României, incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

2010: Când deschid dimineaţa televizorul, Cosmin şi soţia lui, Ioana, nu îl văd pe Emil Boc promiţând măriri de salarii la o lună după ce a tăiat lefurile cu 25%. Cei doi tineri de 36 de ani, când se trezesc dimineaţa, nu ştiu că brandul de ţară al României a costat 900.000 de euro şi, e posibil, să fi fost plagiat. "Nu citesc presa, nu mă interesează", îmi explică Cosmin. Nu, cei doi nu urmează sfatul preşedintelui de a nu se mai uita o lună la televiziunile de ştiri ca să aibă viaţa mai frumoasă. Cosmin şi Ioana Dănilă nu mai trăiesc în România. Şi au o viaţă frumoasă, în Edmonton, Canada. Sunt fericiţi şi aşa vor să rămână. "Nu ne mai întoarcem în România. Niciodată. Nici în vacanţă", spune Cosmin. "Dar tu îţi iubeşti ţara?", îl întreb, cu speranţa că, poate, de departe priveşte România cu indulgenţă şi aştept să-mi spună că nu suntem pierduţi de tot. "Nu-mi place România acum, cu oamenii ei. Mentalitatea oamenilor şi construcţia societăţii nu mi-au plăcut niciodată. Ne plângem că străinii ne tratează cum ne tratează, dar asta merităm", intră cuvintele dure ale lui Cosmin ca un cuţit într-o rană. "Şi totul porneşte de la politicieni, dar şi oamenii de rând au o vină, pentru că acceptă ceea ce fac", continuă tânărul.  Foto: Ioana şi Cosmin, la Cascada Sunwapta, Canada Zeci de monumente, într-un singur loc Ascultându-l, ai putea spune că România nu mai e în sufletul lui demult. Aşa o fi, dar cu trei ani de fotografii prin ţară şi un site, Cosmin dovedeşte contrariul. "Chiar înainte să plecăm în Canada, din 2005 până în 2008 am călătorit foarte mult. Am văzut toate obiectivele introduse de UNESCO în patrimoniul mondial. Auzisem de ele, dar nu găsisem poze pe internet, aşa că am fotografiat tot, acesta fiind un hobby al meu", povesteşte Cosmin, care i-a dedicat Ioanei site-ul pentru răbdarea de a-l fi "suportat" atâta vreme în călătoriile prin ţară. "Ioana nu putea merge tot timpul cu mine, aşa că cele mai multe călătorii le-am făcut fără ea", povesteşte Cosmin.   La început nu a ştiut ce va face cu sutele de fotografii din Maramureş, Delta Dunării, Bucovina, Transilvania, Sighişoara, Hurezi sau Munţii Orăştiei. Acum, toate aceste zone pot fi vizitate pe patrimoniuromanesc.ro de oricine, fie că e român, australian, francez sau american. "Am vrut să adun toate imaginile monumentelor într-un singur loc, să le pun într-o galerie şi să le arăt oamenilor. Aşa ceva nu exista", spune Cosmin şi pentru pirma dată aud cum i se înseninează vocea. "Cum să promovăm România? Să facem ce fac alţii" Pagina web a definitivat-o într-un an. Tot ce a făcut, a făcut singur. Iniţial a cerut ajutorul unui tip de pe net, dar după ce i-a dat un avans, nu a mai auzit de el. "Aşa că am cumpărat domeniul, mi-am luat un manual de Adobe Flash şi am învăţat singur. Ce se vede pe site, aia am învăţat. Nu am avut finanţe, resurse şi nici timp. Am investit în total, dacă e să fac o socoteală, vreo 7.000 de dolari", povesteşte tânărul, care şi-ar fi dorit ca site-ul să fie mult mai complex, să conţină de exemplu o hartă interactivă cu sugestii despre cum se poate ajunge la locurile fotografiate. Patrimoniuromanesc.ro este preluat în continuu de bloguri sau alte site-uri pentru promovare. Iar când îi priveşti fotografiile nu spui decât: Da, avem o ţară minunată. Cum facem să afle şi alţii asta? "Cum se poate promova România? Simplu: trebuie să facem exact ce fac ceilalţi din jurul nostru, din Serbia, Croaţia, Cehia, Ungaria, Slovacia. Nici nu trebuie să mergem peste ocean, să zicem, să învăţăm de la americani. Şi chiar dacă nu învăţăm de la ceilalţi ar fi suficient să ne folosim bunul-simţ şi tot am reuşi să facem multe", propune Cosmin, care câteva fraze mai devreme îmi mărturisea că "nesimţirea multora dintre români" l-a făcut să părăsească ţara. Le dă dreptate străinilor care hulesc România "Turiştii nu aşteaptă altceva decât să vadă o broşură cu nişte poze frumoase şi deja dau navală. Problema e că dacă se duc la un hotel şi văd goange pe tavan şi mâncare proastă sau li se fură bagajele sau se plimbă prin piaţă şi îi buzunăreşte nu mai ştiu cine, normal că vor veni acasă şi vor povesti că da, era frumos, dar... Am auzit mulţi care mi-ai spus că România e frumoasă, dar că au avut experienţe neplăcute. Şi eu le ştiu, le dau dreptate că doar din cauza experienţelor astora neplăcute am plecat din România. Din cauza oamenilor care trag ţara în jos. Până şi românii pleacă în alte ţări în vacanţă, în Grecia de exemplu, unde sunt servicii mult mai bune", continuă Cosmin, dezamăgit. Foto: Ioana şi Cosmin, în vacanţă, în Finlanda "Pentru mine e uşor să fiu în Canada. Abia am aşteptat să plec", mărturiseşte Cosmin, care, la jumătate de an după ce a ajuns în Canada, şi-a pus pe picioare o afacere din care acum câştigă nesperat de bine. "Mi-am făcut firmă de fotografie şi mă ocup în general cu lifestyle photography pentru cupluri, familie, oameni, în general. Dacă mai am ocazie fac orice, dar rar prind proiecte comerciale. Soţia este asistentă medicală. Asta făcea şi acasă, dar de când am venit a trebuit să meargă din nou la şcoală să-şi dea echivalări. Acum e absolventă şi în octombrie va avea licenţa. La început a lucrat ca infirmieră", povesteşte el cât de greu a fost începutul în Canada, ţara care l-a adoptat. Pentru ţara lui, Cosmin a făcut tot ce a putut. Ca într-o relaţie imposibilă, România în schimb, a făcut parcă tot posibilul să-l alunge. Fotografii: Arhiva personală, Cosmin Dănilă