În Guizhou, China, minoritatea Miao a făcut staţiuni turistice din satele tradiţionale.
Li Qinian e superbă. Şi are doar 21 de ani. Aşteaptă vizitatorii cântând, pe treptele casei din lemn, care are acoperişuri cu modele fine sculptate. O vezi cum stă în costumul ei multicolor, cu o salbă argintie la gât şi cu podoabe pe cap. Când vizitatorii se apropie, tânara îi toarnă străinului direct pe gât, dintr-un corn de animal, un vin dulce şi tare - Maotai - înşelătoare băutură.
Aici e localitatea Xijiang, provincia Guizhou, "ţara" etniei Miao, minoritate recunoscută oficial în China. Cântecul lui Li nu prea lasă loc de interpretări: "Bine ai venit la noi! Vino să bei vinul nostru". "Miao sunt cunoscuţi pentru dansurile şi cântecele lor", sună orice introducere oficială a etniei. "Miao sunt primitori, altfel se uită urât bătrânii satului la ei", se spune. Nu vor nici independenţă şi nici nu protestează, cum fac minorităţile din vestul Chinei - în 2009 presa internaţională a relatat despre protestele etnicilor uiguri, din Urumqi, iar, în 2008, mai multe evenimente de acest gen au fost înregistrate în Lhasa, Tibet. În munţii lor, Miao s-au apucat mai degrabă de turism.
Pe la tarabe
Din Xijiang, în "ţara Miao", guvernul comunist chinez a făcut o staţiune lucioasă, la stradă. Are ceva între tradiţie şi plasticul unui parc de distracţii. Însă doar o treime din ce câştigă oamenii aici vine de pe urma spectacolului pe care îl afişează. Două treimi vin tot din agricultură.
Printre turişti vezi cum mai trec ţăranii cu figuri muncite, cară mereu ceva în spinare şi se strecoară, neliniştiţi de agitaţie, printre magazinele cu eşarfe, costume tradiţionale sau obiecte de lemn sculptate, puse la vânzare. Unii săteni stau la stradă şi vând ce cresc pe tarlale, alţii au pe la tarabe instrumente muzicale tradiţionale sau oferă ceva de mâncare, de sub umbreluţe cu "Pepsi" scris pe ele. Un bătrân, când dai să-l pozezi, face din degete semnul banului - probabil s-a deprins să nu mai facă pe fotomodelul pe gratis. Se mulţumeşte totuşi cu o brichetă şi apoi se lasă fotografiat trăgând din pipă.
Chiar dacă e la munte, se poate spune că strada principală din Xijiang nu s-ar distinge cu nimic de una din Costineşti, de exemplu, dacă e să numeri câte tonete cu suveniruri sunt înşirate.
Chiar şi deja clasicii tineri cu freze fotbalistice pot fi zăriţi pe ici, pe colo, butonând la telefoane mobile. Clădirile "de la şosea" se vor tradiţionale, dar au fost recondiţionate cu materiale noi şi acea brumă de trecut, căutată de călători, poate fi surprinsă ceva mai dosnic, pe străduţele laterale. Pe strada principală, însă, poţi cumpăra bijuterii de argint tradiţionale Miao sau poţi să te îmbraci în costumele lor. Totul contracost. Contracost e şi intrarea în sat. Vreo zece dolari americani ar veni suma.
"Gătesc, cânt pentru oaspeţi"
Xijiang e cea mai mare localitate populată de minoritatea Miao din China. 91,8% din locuitorii satului sunt etnici Miao. Autorităţile comuniste au decis să facă aici un fel de "rezervaţie etnică". De câţiva ani au impus turismul. Dacă eşti etnic Miao şi ai o casă veche tradiţională (unele sunt vechi de 400 de ani), primeşti bani să o recondiţionezi şi poţi, de exemplu, să-ţi faci un restaurant. Cum şi-a făcut Li Qinian. Zâmbeşte larg tânăra chinezoaică. Zâmbeşte studiat, din costumul ei tradiţional şi spune că, în ciuda vârstei fragede, a fost ideea ei să facă aici, în satul Miao, un restaurant la ea acasă: "De la început a fost ideea mea, dar am luat şi bani de la guvern ca să deschid afacerea asta".
Înainte de valul de turişti, lucra ca artistă în trupe de folclor. Cânta cel mai probabil în piaţa centrală a localităţii, unde şi azi se mai ţin spectacole pentru străini. Pe unii vizitatori, dansatoarele Miao îi smulg din mulţime, le leagă un ou colorat la gât ("semn de noroc") şi îi pun să danseze tradiţional - orice spre distracţia generală a audienţei. "Lucram în trupe culturale, dansam pentru comunitatea locală. Acum, aşa e viaţa mea: gătesc şi cânt pentru oaspeţi", spune tânăra Li.
Printre străini şi contraste
Familia lui Li are cinci membri. Părinţii, o soră mai mare, un frate mai mic şi mai e ea. Doar Li e "patroană". Ceilalţi lucrează pământul. "Eu fac cei mai mulţi bani!", zice fata de 21 de ani. Nu vrea să divulge însă sume. "Dar nu sunt bogată. Se fac mulţi bani aici cu restaurantul, dar eu şi cheltuiesc mult, aşa că nu rămâne mai nimic", explică, pe ton de glumă, tânăra.
Tradiţiile devenite atracţie turistică cu plată ar trebui să schimbe viaţa zonelor subdezvoltate din Guizhou - localităţi izolate, de munte - locuite de Miao. Aici se trăieşte şi cu sume sub 400 de dolari pe an. O fi "reformă", dar unii se întreabă dacă nu se pierde totul sub tăvălugul comerţului.
Li e din noua generaţie. Ai cărei membri, dacă nu pleacă să caute de muncă în altă parte, preferă să scoată ceva bani de pe turism. Aşa că că ei îi convine. "E mai bine cu turişti, aşa mai aud oamenii de noi. E mai bine să fii bogat decât sărac, cum eram înainte", spune Li.
Sunt mulţi străini şi, e drept, nu toată lumea din sat ajunge să aprecieze asta. "Dar e alegerea ta dacă vrei să primeşti turişti sau nu. Nu cred că o să ne pierdem identitatea aşa", zice sub privirile atente ale unor oficiali, cu un zâmbet, fata.
Pe strada principală din Xijiang, modernul se developează fără oprelişti. Un copil Miao se dă cu un skateboard. Câţiva tineri sar după o minge pe un teren de baschet. Ceva mai încolo, lângă grămăjoare de tutun uscat, trăgând din pipe, cu căciuli de blană, privesc totuşi, într-o tăcere superioară, câţiva bătrâni într-un fel de "Poiană a lui Iocan" asiatică. Doi bărbaţi se distrează îmbrăcând costume tradiţionale de femeie, vezi şi firma unui "snack bar" pe undeva, şi alţi asemenea termeni engleziţi printre casele de lemn ale muntenilor. Iar în parcarea mare de la intrarea în sat, largă cât să încapă autobuze cu turişti, s-a tolănit original, fără să-i pese, un porc. Şi-a găsit să zacă lângă un automobil negru, ce dă să plece din localitate.
91 la sută din populaţia satului Xijiang este formată de minoritatea Miao
PĂRERE
Un tânăr lider Miao reduce schimbarea din sat după valul de turişti: "Înainte nu era aşa multă lume pe stradă"
Chen Wenju e un lider comunist local Miao din sat. Are sub 30 de ani şi pare că nu a deprins obiceiul să răspundă şi la întrebări, dacă nu sunt trecute răspunsurile pe o foaie. Strică turismul tradiţia?, vine o curiozitate. Se uită încurcat, dă un răspuns scurt că "nu e o contradicţie". Preferă să laude localitatea, în termeni oficiali. "Pentru Xijiang s-au acordat premii naţionale de turism. Şi am depus dosarul să fim candidaţi la UNESCO, pentru zone de importanţă. Candidatura e depusă, acum aşteptăm să vedem ce o să fie", zice Chen.
Partidul are politici privind minorităţile etnice, ţine să zică. Una dintre ele e organizarea unor astfel de "zone etnice", cum e satul Xijiang, unde minoritarii au o oarecare autonomie, unde se aleg dintre ei lideri şi se primesc bani pentru proiecte legate de tradiţii. Apoi, printre minoritari nu se aplică "politica copilului unic" .
Părinţii Miao pot avea şi doi sau trei copii, dar potrivit datelor statistice oficiale, cumva în ciuda acestei "oferte", populaţia minoritarilor a scăzut în ultimii ani cu câteva sutimi în procente, în provincia Guizhou.
Tinerii care vor să plece
Chen înşiră date despre "politicile etnice". Apoi zice că proiectul cu turismul îi mai pune pe gânduri pe tinerii Miao care caută să scape de sărăcia vieţii de la ţară. Cei mai mulţi săraci din provincia Guizhou - zonă subdezoltată a Chinei - sunt din localităţile cu minoritari, arată datele. "Aici, pământul e limitat şi populaţia creşte, aşa că cei mai mulţi tineri visează să plece de aici. Să vadă ceva nou, de asta e foarte greu să păstrezi tradiţiile cu ei. Dar mulţi ies de aici şi apoi se întorc, fac turism şi eu cred că datorită turismului se păstrează şi tradiţiile", e de părere tânărul tovarăş Chen.
"Înainte nu era aşa multă lume pe stradă", descrie cum arăta satul Miao înainte de valul de turism. "Înainte, bătrânii peste 60 de ani stăteau cu nepoţii, nu ieşeau din casă. De asta cred că şi lor le place, că acum fac şi ei câte 20 de yuani pe zi, vând câte ceva la poartă, mai lucrează. Era greu pentru bătrâni, că erau singuri, acum se simt utili, fac nişte bani şi se simt respectaţi", crede tânărul. "Avem şi un fond de protecţie al etniei", plusează Chen. "Din taxa pe bilete care se percepe la intrarea în localitate, care a adus anul acesta 3 milioane de yuani (aproape 480.000 USD), o parte merge către cetăţeni. Sunt 1.303 persoane care au primit bani. Cine are casa mai veche, mai greu de întreţinut, primeşte mai mult", se laudă tânărul lider al Miao din Xijiang. "Chiar dacă avem culturi diverse, trebuie să fim respectaţi!", spune apoi.
"Vă simţiţi respectaţi?", vine totuşi o întrebare. Chen se opreşte, nu prea înţelege ce se vrea de la el. Mai intervine şi "şeful" venit "de la provincie", care îi spune ceva în chineză. Apoi, o explicaţie, spusă pe un ton egal, sugerează doar că "e greu să păstrezi cultura".
Stele pe steag
Pe 1 octombrie 1949, Mao Zedong a ridicat pentru prima oară steagul Republicii Populare Chineze în Piaţa Tiananmen. Simbolistica lui a adus mai multe interpretări. Mai ales cele cinci stele (una mare, patru mai mici). Steaua mare alături de cele mai mici ar reprezenta, într-una dintre variante, unitatea multi-etnică din China în jurul unui scop central, comunist.
În China sunt 55 de minorităţi acceptate oficial, alături de majoritarii Han. Potrivit unei lucrări scrise în 1994 de Dru Gladney - cercetător pe probleme etnice în Asia - în China există descrieri diferite pentru acestea, în funcţie de felul în care au "îmbrăţişat" reformele guvernului. Minorităţile cum sunt tibetanii sau uigurii, care au protestat, apar uneori portretizate ca rustice, înapoiate, figuri masculine, neînţelegătoare, în timp ce minorităţile care acceptă reformele guvernului sunt portretizare ca fiind "feminine", senzuale, tolerante, e Gladney de părere. Mâine, în EVZ: În gura presei oficiale chineze Cum se lucrează în miezul canalelor de stat din China, CCTV şi Xinhua Citiţi şi:
- Cum este viaţa în China, o superputere în "curs de dezvoltare"| VIDEO
- Ce poate face China pentru România