Doi dintre tinerii români care protestează faţă de condiţiile de muncă pe care le-au găsit în SUA prin programul "Work and Travel" povestesc ce au păţit pe "Tărâmul făgăduinţei".
Cristian Diac e la a doua vizită în SUA, cu "Work and Travel". Prima dată a fost de vis, din câte explică. S-a îndrăgostit de America, iar când a revenit în ţară numai despre asta povestea. Aşa că, pentru el, să se întoarcă acolo şi anul acesta a fost mai mult decât o simplă curiozitate.
"Credeam că o să fie şi mai bine, mai ales că ştiam cu ce se mănâncă Statele", spune băiatul. Are 21 de ani şi nu şi-a imaginat nicio clipă că va găsi acolo ceea ce el numeşte "un lagăr". Încă din prima săptămână de când a ajuns la fabrica de ciocolată Hershey, a picat într-o depresie adâncă. Şi-a dat seama că din salariul promis, după ce i s-au oprit toate deducerile, taxele şi chiria, nu mai avea bani nici măcar de mâncare. Iar ritmul la care i se cerea să lucreze devenea din ce în ce mai obositor. "Faster, faster, faster" e tot ce auzea, zile întregi, el şi colegii de la linia de producţie.
"Eram ameninţaţi că o să fim concediaţi"
"Când am ajuns cu bine pe aeroport eram atât de fericit de-mi venea să pup pământul", povesteşte băiatul. "Încă de la început toată lumea spunea că e muncă grea, dar eu chiar mă bucuram că este aşa, pentru că mă mai ţinea şi pe mine în formă. Dar când am văzut că pentru o săptămână am fost plătit cu 59 dolari în loc de vreo 300$... M-am dus să întreb ce s-a întâmplat, poate era vreo greşeală, mi-au răspuns că nu e nicio greşeală şi ăsta e cecul meu în urma decontărilor. Am cerut ajutorul sponsorului de viză, adică Cetusa, dar ei m-au expediat rapid spunându-mi că, dacă am să părăsesc locul de muncă, voi fi trimis acasă imediat", spune Cristian.
În contract, povesteşte băiatul, e stipulat că vor fi incluse şi bonusuri, dar care au întârziat să apară. Managerii anunţau producţie de 110%, uneori chiar peste, de asta lui şi colegilor români de acolo li s-a părut şi mai nedrept ce se petrecea. Managerii de linie erau îngrozitori, din câte spune. Nu erau nici ei americani, le vorbeau urât, pe chinezi îi porecleau "Bruce Lee" şi nimeni nu înţelegea mare lucru din ce le cereau într-o engleză stricată.
Aşa că, prin apartamentele închirate de studenţi scânteia protestului începea să se aprindă. Au zis iniţial să fie diplomaţi. S-au adresat celor care i-au adus acolo. "Dar sponsorul Cetusa nu ne-a ajutat cu nimic", zice băiatul. "Orice am fi încercat să le zicem, eram ameninţaţi că o să fim concediaţi şi trimişi acasă. Aşa că, supărat că lucrez în condiţii pe care le-au mai trăit doar săracii negri în secolele trecute, plătit prost, ameninţat, am început să mă informez ce aş putea face. Am ajuns de acord să cerem ajutorul unui ONG care se ocupă de aşa ceva", povesteşte Cristian începutul protestului lor.
E mai liniştit. Şi spune că, în ciuda tuturor celor întâmplate, nu-i urăşte deloc pe americani. "Experienţa asta nu mi-a schimbat ideile pe care le aveam despre americani si America. Foarte multe persoane din America ne-au susţinut în acest protest. Eu am revenit la persoanele pe care le-am întâlnit anul trecut şi am început din nou să-mi trăiesc visul american pentru ultimele doua luni care le voi mai petrece aici. Pe americani nu i-am urât niciodată, pentru că nu ei au fost cei care ne-au facut viaţa un iad... Atât managerii de linie de la fabrică, Cetusa şi restul răufăcătorilor nu erau americani!", spune Cristian. Marile speranţe şi realitatea
Alături de Cristian, printre iniţiatorii mişcării care au scos studenţii de la Hershey în stradă, e colegul său Decebal Bilan. El e de o săptămână în grevă. Protestul care a apărut în paginile celor mai importante ziare americane a pornit cu o petiţie. Petiţie pe care, spune Decebal, conducerea Hershey refuză să o citească. Decebal descrie cum se lucra la cea mai grea linie de producţie, cea pentru sirop. În ziua în care a lucrat acolo a calculat că a ridicat aproximativ 12 tone.
"Chiar şi după zilele care s-au dovedit mai uşoare decât aceea tot nu îmi puteam simţi degetele şi spatele. După o lună de muncă, totalul banilor pe care i-am încasat a fost de 430$, din care trebuia să mănânc şi să experimentez cultura americană. De când sunt în America am vizitat doar două oraşe. Aşa că am decis mă implic în grevă, ca să returnez banii (3.500$) pe care i-am cheltuit pentru a veni aici. Dar şi pentru că nu vreau ca nici un alt student român să mai experimenteze ceea noi am experimentat".
A avut mari aşteptări de la "Tărâmul făgăduinţei". Şi-a dorit să pună bani deoparte. "Să recuperezi investiţia, să mai cumperi un laptop, ceva haine şi alte cadouri pentru acasă", spune Decebal. În schimb, cumva ironic, a căpătat ciocolată în pauzele de masă. "Ăştia deţin aproape tot oraşul, parc de distracţii, muzeu, «Chocolate world shopping center», stadion pentru concerte şi meciuri de hochei. Până şi oraşul şi-a luat numele după ciocolată", descrie românul dimensiunile adversarului cu care e hotărât să se confrunte.
PETIŢIE
Ce cer străinii care protestează Cristian Diac şi Decebal Bilan fac parte din grupul de aproximativ 200 de studenţi străini care au protestat, miercuri, la o fabrică ce împachetează ciocolată în Hershey (SUA). Nemulţumiţii susţin că programul de vară, care ar fi trebuit să fie un schimb cultural, s-a transformat într-un caz de exploatare. Problema lor a ajuns să fie relatată inclusiv de prestigioasa publicaţie "New York Times".
Studenţii au semnat o petiţie în care îşi explică nemulţumirea. "În această petiţie se cere: 1. chirie mai mică, 2. să taie deducerile inutile, 3. Departamentul de Stat să ia puterea Sponsorului de Viză care nu îşi îndeplineşte atribuţiile mai mult decât atât, făcându-ne viaţa un iad, 4. să ne fie plătite pagube morale, 5. să ofere locuri de muncă americanilor care sunt disperaţi în a căuta un job", a explicat, pentru EVZ, Cristian Diac. <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/T1vk7E7tNEE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>