Miniştrii economiei şi energiei din România, Azerbaidjan, dar şi reprezentanţi ai Georgiei şi Ungariei s-au reunit astăzi la Bucureşti pentru a discuta despre proiectul AGRI, de transport al gazelor lichefiate din zona Mării Caspice spre vestul Europei.
La lucrările reuniunii interministeriale privind proiectul AGRI participă ministrul Economiei din România, Ion Ariton, ministrul Industriei şi Energiei din Republica Azerbaijan, Natig Aliyev, vice-ministrul Energiei din Georgia, Mariam Valishvili, reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Naţionale din Republica Ungară, precum şi ai companiilor naţionale implicate în proiectul AGRI. Este vorba despre cele patru state implicate în acest proiect, care își propune să transporte gaze din Azerbaidjan către Georgia, unde vor fi lichefiate și transportate pe mare, în tancuri speciale, în Portul Constanța, iar de aici vor fi regazeificate și transportate pe conductă spre vestul Europei, via Ungaria.
"Reuniunea Interministerială işi propune reafirmarea sprijinului politic şi de asistenţă companiilor naţionale asociate în proiectul AGRI, în vederea selectării consultantului care va elabora studiul de fezabilitate al proiectului, precum şi a identificării surselor de finanţare necesare realizării acestuia", potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
Cine e interesat să participe la proiect
Până în prezent şi-au exprimat interesul de a coopera în cadrul acestui proiect mai multe companii de renume, cu expertiză în domeniul gazelor naturale lichefiate. Dintre acestea, invitaţiei de a participa la Reuniunea de la Bucureşti au răspuns companii precum FLEX LNG - Norvegia; GE Oil & Gas – Polonia; G.E.T. – Turcia; KOGAS – Coreea; PENSPEN – Marea Britanie; TECHNIP – Italia; TOTALGAZ + TOKIO GAZ – Japonia.
Ccompaniile invitate şi-au prezentat activitatea şi experienţa în domeniu, precum şi modalităţile concrete pentru posibila implicare în derularea proiectului.
"Realizarea unor noi rute pentru creşterea capacităţii de transport al petrolului şi gazelor din bazinul Mării Caspice este o cerinţă pentru dezvoltarea economică a regiunii, care vine în întâmpinarea cererilor mai mari de consum şi a nevoii de securitate energetică a statelor europene", mai precizează Ministerul Economiei. Președintele Traian Băsescu a efectuat, în prima parte a lunii aprilie, o vizită în Azerbaidjan. El a discutat cu omologul său azer despre implicarea SOCAR, compania de petrol și gaze a statului Azerbaidjan, în privatizările pe care statul român le va face în sectorul energetic.
În același timp președintele azer a afirmat că există un context foarte bun de colaborare între cele două ţări în ceea ce priveşte gazele naturale. Totodată, SOCAR are în plan să se dezvolte puternic pe piața românească de distribuție a carburanților.