Cum s-au ferit membrii CNA să-și spele rufele în direct

Monica Gubernat a părut mirată, ieri, că ședințele urmează să fie transmise live. Valentin Jucan, membru CNA, spune că tot procesul era cunoscut și se arată revoltat de tăcerea colegilor

Un nou scandal la Consiliului Național al Audioviziualului (CNA) după ce președintele ședinței, Monica Gubernat, a refuzat transmiterea online, în direct, a ședinței, ignorând normele interne adoptate în cadrul Regulamentului de Organizare și Funcționare (ROF). Reamintim că în ROF, încă din 2015, a fost introdus articolul prin care ședințele Consiliului urmau a fi transmise live pe site-ul instituției. După mai multe încercări de transparentizare a ședințelor ținute de forul audiovizual, Valentin Jucan, membru CNA, anunțase că, de ieri, dezbaterile membrilor CNA vor putea fi urmărite în direct. Monica Gubernat a blocat însă acest proces, invocând faptul că nu ar fi avut cunoștință de instalarea echipamentelor de transmisie, sau de achiziționarea acestora. „Fiind o instituție publică, noi trebuie să avem grijă cum lucrăm și cu documente și cu achiziții și cu înregistrări pentru că noi lucrând permanent cu instanțele de judecată, întrebăm: înregistrările ambientale au efect sau nu? Nu am fost informată în privința sumei cheltuite pe acest sistem, am solicitat o informare scrisă din partea domnului Jucan. Nu a spus nimeni că nu va fi folosit, probabil că va fi folosit la următoarea ședință, după ce primim informarea tehnică”, a susținut Monica Gubernat.

Răsvan Popescu a semnat

În replică, Valentin Jucan susține că tot procesul a fost cunoscut și s-a arătat surprins de tăcerea colegilor săi. „Știau că acest sistem online va fi achiziționat și montat. Pentru că împreună am discutat în aceste săptămâni, în care nu s-au ținut ședințe, am avut nenumărate întâlniri și cu Monica Gubernat și cu Răsvan Popescu care, în calitate de vicepreședinte, a și semnat solicitarea către STS, prin care se cerea sprijinul tehnic. Membrii Consiliului știau. Faptul că Monica Gubernat a început să strige astăzi în ședință că vrea detalii tehnice, a fost o modalitate prin care a blocat transmisiunile online”, a spus Valentin Jucan.

Scandalul, în Parlament

După disputa de astăzi din CNA, în care Monica Gubernat s-a opus transmisiunii live a ședinței, ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent au sesizat Comisiile de Cultură ale Parlamentului în legătură cu „purtarea abuzivă a unui membru CNA” și cer să fie îndepărtate „orice obstacole din calea transparentizării activității acestei instituții”, potrivit unui comunicat de presă.

Jucan nu se va opri

Ieri, în semn de protest, Valentin Jucan, membru CNA, a părăsit sala după ce președintele ședinței a refuzat transmisiunea online. Membrul CNA spune însă că nu va renunța până când ședințele nu vor fi în direct. „Probabil că din cauza lipsei de experiență în administrație și a lipsei de tact nu și-a dat seama cât rău produce instituției și propriei persoane. Dincolo de reacția abuzivă a Monicăi Gubernat pe mine m-a surprins tăcerea celorlalți colegi. În condițiile în care regulamentul a fost votat anul trecut, cu șapte voturi pentru și un vot împotrivă, cel al lui Radu Călin Cristea. Unde sunt acum acei membri? Astăzi erau în sală. Se pare că nu se dorește transparentizarea instituției. Nu am să mă opresc, am să-mi continui demersurile pentru ca această instituție să devină transparentă, pentru ca această instituție să fie deschisă oricărei persoane interesate de ceea ce se întâmplă în audiovizual”, a adăugat Valentin Jucan.

Șlagărele anilor '70, acum și la TV

Televiziunile muzicale Magic TV și Rock TV se vor lansa oficial în curând. CNA a acordat ieri deciziile de autorizare a studiourilor, după ce licențele au fost obținute de societatea Kiss TV Music SRL în 12 ianuarie. Magic TV și Rock TV, varianta TV a radiourilor (Magic FM și Rock FM), vor avea un format tematic-muzical și vor emite la nivel național și în sistem HD.