„Orice istorie politică a tranziției după 1989 începe cu Frontul Salvării Naționale (FSN) și se poate termina cu observația că partidele desprinse direct sau indirect din acesta au dominat și mai domină viața noastră politică”, scria politologul Alexandru Gussi.
Vorbe către cetățeni
” Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea. Întreaga putere în stat este preluata de Consiliul Frontului Salvării Naţionale.
Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îsi vor continua activitatea normală, subordonîndu-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice şi sociale. În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale. Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică”, se scria în Comunicatul către ţară al CFSN”, difuzat la Radio şi TV şi publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 1 din 22 decembrie 1989.
Acest comunicat este o primă formă de platformă-program a noului organism al puterii de stat din România. Se născuse încă un partid mare cât țara…
Dubla calitate
FSN a fost, încă din primul moment al existenţei sale, o entitate politică cu o viaţă dublă, chiar dacă nici una suficient conturată iniţial. Exista, pe de-o parte, Frontul ca structură de putere a statului, recunoscută sub numele de CFSN, iar de cealaltă parte, Frontul ca grup politic cu o anume reprezentativitate, ca un protopartid. În vidul politic şi instituţional specific României de după căderea lui Ceauşescu, Consiliul FSN, partea statală a FSN, s-a definit şi a acţionat ca putere legiuitoare şi executivă, deopotrivă.
De aici până la a-și subsuma și voința politică a maselor nu a mai fost decât un pas.
Democrație cu bâta
Deşi în ziua de 3 ianuarie 1990 FSN a anunţat că nu este şi nu se va constitui într-un partid politic, la 23 ianuarie, cu 128 de voturi pentru, 8 contra şi 5 abţineri, CFSN a hotărât transformarea FSN în formaţiune politică. Acest fapt a provocat proteste şi demisia unor personalităţi precum Doina Cornea, Ana Blandiana, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu.
În ziua de 28 ianuarie a avut loc o mare manifestaţie de protest a partidelor politice nou-înfiinţate. PNŢ-CD şi PNL erau în frunte. La rândul său, FSN a organizat o contramanifestaţie a doua zi, timp care au fost devastate sediile partidelor de opoziţie.
Pentru a stopa degenerarea acestor evenimente, pe 1 februarie a avut loc o întâlnire între reprezentanţii CFSN şi cei ai partidelor de opoziţie. S-a convenit asupra constituirii unui Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională. El era format prin restructurarea actualului CFSN, precum şi prin reprezentarea egală, cu câte 3 membri, a partidelor constituite până la această dată în proporţie de 50 la sută din totalul membrilor.
Victorie
Pe 6 februarie 1990, Frontul Salvării Naţionale s-a înregistrat la Tribunalul Municipiului Bucureşti ca partid politic...
Deţinând toate pârghiile puterii în stat, FSN şi-a asigurat o victorie clară. La 20 mai 1990, FSN a găbjit 66,31% din voturile pentru Adunarea Deputaţilor şi 67,53% din voturile pentru Senat. FSN a trimis Parlament 263 de deputaţi şi 91 de senatori din totalul din 395, respectiv, 118. De asemenea, Ion Iliescu a obţinând o victorie covârşitoare la alegerile prezidenţiale, 85,07% din totalul voturilor valabil exprimate.
Minciuna a funcționat...