Sezonul vacanțelor din Vechea Eladă se desfășoară pentru prima dată în condiții noi pentru boemii greci, care sunt nevoiți să alerge după turiști și să renunțe să mai scoată mașinile germane din garaje
Urmașii lui Aristotel au trecut de la risipa banilor din credite pe vile sau mașini germane, ca până în 2010, la o filozofie de fentare a crizei, dar cu cât mai puțin efort depus și sacrificii. Au renunțat la cheltuielile extravagante, singurele produse cumpărate sunt electrocasnicele - și asta pentru a epuiza economiile din cont, ca să nu fie confiscate de stat pentru plata datoriilor externe.
Puțini cântă pe străzi în schimbul unor atenții bănești de la trecători, mai mulți cumpără ulei de supermarket pe care îl vând turiștilor ca ulei natural și la un preț dublu și mai toți vor să vândă ceva produse turiștilor.
„Evenimentul zilei” s-a deplasat în Grecia pentru a prezenta de la fața locului cum și-au schimbat viața elenii în ultimul an de criză, când stau la ușă cu amenințarea excluderii din Zona Euro.
Tinerii sunt leneși
Viața boemă a grecilor este criticată chiar din interior, de Georgios Matsigkos, președintele Asociației Hotelierilor din Insula Rhodos.
FOTO: Corporatiștii din Atena și localnicii din insulele Eladei apelează la motoscutere, parcările fiind pline cu astfel de mijloace de transport
„Poporul grec și-a schimbat mentalitatea în ultimele decenii, în special tinerii de până în 30 de ani au o altă concepție. Nu le place munca. Tinerii care sunt șomeri sunt, pur și simplu, leneși. Eu trebuie să caut muncitori pentru hotelurile mele, în alte orașe pentru că aici (n.r. - Rhodos) nimeni nu vrea să muncească. Toți vor să câștige bani de pe urma turiștilor care vin să ne viziteze țara”, tranșează situația Matsighos.
Trucurile evitării austerității
DRIBLAREA LIMITĂRILOR BANCARE. Banca Națională a Greciei a impus, la începutul lunii, limita de 60 de euro pe care un grec sau un turist îi poate scoate zilnic de la un ATM.
În apropierea week-endului, grecii au găsit metoda de a face rost de 120 de euro într- o oră. Se duc după 11.30 noaptea la ATM-uri pentru a scoate „rata” zilnică. Apoi, după 12 noaptea mai trag o tură la bancomat pentru a-și scoate și „porția” de cash pentru următoarea zi.
SCUTERE ÎN LOC DE PORSCHE. Până în 2010, reportajele din presa internațională prezentau apetitul grecilor pentru mașini scumpe, gen Porsche Cayenne (foto dreapta), cu un preț de peste 50.000 de euro. Orașul Larissa devenea locul unde era cea mai mare densitate de astfel de automobile. Un Porsche Cayenne la 2.655 de locuitori, față de 4.555 media din cele mai puternice state ale lumii.
FOTO: Porsche Cayenne
Acum, după câțiva ani de criză și cu amenințarea excluderii din Zona Euro la ușă, grecii apelează tot mai des la
Ideile de afaceri ale trântorilor
AJUTOR... PENTRU PISICI. Odată cu criza a sporit și numărul celor care întind mâna pentru mărunțișul celorlalți. Orgoliul elen însă îi împiedică doar să ceară bani, așa că cerșetorii locali cântă, spun poezii sau cer bani pentru cauze „nobile”. Așa se întâmplă și cu Markiz din Rhodos care cere, printr-un anunț scris în limba engleză, ajutor pentru pisicile sale care au nevoie de mâncare și tratament medical .
ULEIUL TRADIȚIONAL E LUAT DIN SUPERMARKET. Un alt tertip la care apelează unii localnici, pentru a face rost facil de bani, este comerțul stradal cu celebrul ulei de măsline, tradițional. Localnicii cumpără ulei din supermarketuri cu prețuri între doi și 3,5 euro, după care îl vând la bazarele din Rhodos cu prețuri care pleacă de la șase euro. Același ulei se găsește și în magazinele din România cu prețuri de aproximativ 3 euro.
Mâncare ieftină
TAVERNELE SCUMPE, LÂNGĂ PLAJĂ. Turiștii sunt duși să mănânce la restaurantele de lângă plajă, unde prețurile sunt mai mari, o cola și un gyros costând peste 10 euro.
În schimb, localnicii se întâlnesc și mănâncă în tavernele din mijlocul insulei, unde prețurile sunt mai mici special pentru greci. Aici o cola și un gyros costă maximum 7 euro.
MUNCA DE ȘASE LUNI ÎN TURISM. Pe mai toate insulele, de-abia se mai face agricultură. Fermierii au renunțat la muncile agricole și și-au deschis taverne sau mici pensiuni. „Eu nu mai am de unde să cumpăr legume și fructe din Grecia, sunt nevoit să le cumpăr din Uniunea Europeană. Asta pentru că toată lumea vrea să lucreze doar șase luni, în turism, cât durează sezonul, și apoi să stea șase luni. Mulți s-au învățat să profite de turism și atât, nu mai sunt obișnuiți cu munca”, spune supărat același Giorgios Matsigkos.