Cum s-a schimbat, de-a lungul anilor, felul în care ne uităm la TV

Televizorul face parte din viața noastră de zi cu zi deja de câteva generații. Pentru cei mai tineri, pare că televizorul a fost mereu acolo, în livingul casei sau chiar în dormitoare. Adevărul este, însă, altul. De la începuturile sale, acest mediu a rămas într-o stare de schimbare constantă. Vă invităm să faceți o pauză pentru a face un bilanț și a obține o perspectivă mai largă asupra istoriei sale.

Atunci când primele imagini au fost transmise pe ecrane mate, la sfârșitul secolului al XIX-lea, nimeni nu și-ar fi putut imagina cât de repede se va răspândi televiziunea și cum vor evolua atât conținutul, cât și tehnologia. Astăzi, prin simpla apăsare a unui buton, putem aduce cu ușurință întreaga lume în sufrageria noastră, la calitate 4K și cu sunet surround.

Televiziunea s-a născut în Germania

La 22 august 1931, Manfred von Ardenne a făcut un salt calitativ atunci când a prezentat la Expoziția de radio de la Berlin primul televizor complet electronic transmis prin unde radio.

Televiziunea din România a luat naștere în 1956, odată cu primele emisiuni regulate din studiourile inițiale ale TVR. Prima transmisie de televiziune s-a făcut la data de 21 august 1955. Televiziunea Română a început să emită la 31 decembrie 1956 într-un studio improvizat din Floreasca, str. Moliere, nr.2. Aici s-a transmis prima emisiune de televiziune din România - un film pe peliculă. Inaugurarea a fost urmărită de un număr mic de telespectatori din două motive principale: semnalul nu putea ajunge prea departe și numărul de televizoare vândute era unul redus, din cauza prețului ridicat al acestora.

Anul 1957 aduce pentru televiziunea din România câteva premiere naționale: primul car de reportaj intră în dotarea TVR, se înființează o stație pentru recepția emisiunilor din exteriorul României, sunt efectuate două transmisii în direct a unor evenimente, primul fiind muzical - concertul lui Yves Montand de la Sala Floreasca, iar al doilea, sportiv. Emisia în această perioadă era realizată cu ajutorul unui emițător de 22 kw, în standardul D, pe canalul 2.

În anul 1968 este inaugurat un nou sediu, folosit și în prezent, pe Calea Dorobanților constituit din: 3 studiouri de producție (1, 2 și 3), 1 studio pentru știri (4), 2 studiouri pentru crainici (5 și 6), 1 studio pentru schimburi internaționale (7), 1 studio pentru înregistrări muzicale și alte incinte cu facilități pentru producție și montaj.

La început, televizoarele erau doar alb-negru și aproape toate familiile aveau un singur aparat acasă, astfel că s-a încetățenit obiceiul de a se strânge toată familia în fața televizorului, în living, pentru a urmări împreună emisiuni sau filme.

Tehnologie inovatoare

Încetul cu încetul, televizoarele au evoluat, atât în ceea ce privește tehnologia, cât și aspectul lor, până au ajuns la modele populare precum televizoarele LCD, LED, OLED, printre altele, cu o mare varietate de opțiuni de modificare a culorilor, texturilor și fundalurilor. Această nouă generație a adus cu ea ecrane plate, porturi pentru conectare la internet, Smart TV, HD, 4K, design mai ușor, printre alte aspecte foarte importante în cadrul procesului de evoluție.

Elemente precum porturile HDMI, de exemplu, au adus noi oportunități pentru alte industrii, cum ar fi consolele de jocuri video, permițând alianțe interactive de divertisment audio-vizual. În mod similar, porturile USB permit în prezent utilizarea unor dispozitive precum Chromecast pentru acces ușor la internet.

Televizoarele plate

Formele și dimensiunile televizoarelor de astăzi erau la fel de de neconceput în trecut ca și popularitatea lor. Până la sfârșitul anilor 1990, fiecare dispozitiv cântărea aproximativ 50 de kilograme și avea un ecran de 31,5 inchi. În cele din urmă, în 1999, a fost lansat primul televizor cu ecran plat, cu un preț de vânzare cu amănuntul de 13.000 de euro.

Televizoarele inteligente cu conexiune la internet au fost introduse în jurul anului 2010, permițând pentru prima dată redarea de conținut pe ecranul mare. Ceea ce inițial părea a fi un artificiu frumos a anunțat o revoluție completă.

Cu siguranță că mulți dintre noi își mai amintesc încă de vremurile în care se punea întrebarea "La ce ne uităm diseară?" și populartitatea ghidurilor TV apărute pe piață.

Avantajele streamingului online nu se limitează la flexibilitate. De exemplu, gama de conținuturi oferite este foarte largă. Marile servicii de streaming au un catalog plin de filme, seriale și documentare. Puteți găsi atât filme clasice de cult, cât și blockbustere actuale. De fapt, devine din ce în ce mai frecvent să urmărești cea mai așteptată premieră a sezonului exclusiv pe o platformă de streaming.

Fără a fi nevoie să introduceți un DVD sau Blu-Ray, conținutul este imediat pregătit pentru redare, în multe cazuri la rezoluție 4K și cu o selecție extinsă de limbi pentru audio sau subtitrări. Datorită acestui sistem, de exemplu, putem citi dialogul în timp ce ascultăm coloana sonoră originală a unui film străin. În funcție de dispozitivul de redare sau de televizorul inteligent utilizat, operarea poate fi simplificată și mai mult prin utilizarea unei aplicații de control sau a unui asistent vocal.

Televizoarele au schimbat modul în care societatea a privit lumea de-a lungul anilor, iar acum, odată cu modernizările și tehnologia de ultimă generație, au deschis ușa către noi oportunități de divertisment.