Peste 14.000 de bugetari au părăsit, ieri, sectorul public din Grecia. Este una dintre măsurile aplicate de guvernul de la Atena pentru a reduce cheltuielile şi birocraţia, relatează varianta electronică a publicaţiei greceşti Kathimerini.
Cei 14.000 de bugetari sunt persoane ajunse la vârsta de pensionare sau aproape de această vârstă. Astfel, circa 10.000 de funcţionari publici care ar fi urmat să iasă la pensie în 2013 au trecut în rezervă. Asta înseamnă că ei vor primi un salariu echivalent cu 60% din venitul lor lunar actual, anul viitor.
Alţi 3.000-4.000 de bugetari care au ajuns la vârsta pensionării vor fi pensionaţi imediat. De asemenea, excedentul de personal, angajat pe contract pe o perioadă nedeterminată, care sunt încadraţi în cele 36 de servicii care vor fi închise în curând, şi care mai au doi ani până la pensie, sunt mutaţi şi ei în schema de rezervă.
Scopul acestor măsuri este de a reduce volumul de muncă al sectorului bugetar la jumătate şi de a reduce şi birocraţia consumatoare de timp.
CITIŢI ŞI:
- Grecia se joacă statistic cu nervii zonei euro
- Grecia a ieşit doar din criza politică