Fostul consilier prezidențial spune că declarațiile acuzatoare la adresa Olandei nu vor aduce România mai aproape de intrarea în Schengen. Adriana Săftotiu susține că abordarea trebuie să fie cu totul alta.
Adriana Săftoiu, fost deputat și fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu spune că o critică dură la adresa Olandei pentru că se opune aderării României la Schengen nu este o soluție bună și nu va duce la rezultatul scontat. Ea a povestit și ce a făcut fostuol președinte într-o situație similară, respectiv intrarea țării noastre în UE.
Abordare greșită
Adriana Săftoiu spune că nu este deloc eficient să acuzăm Olanda și că o astfel de atitudine nu va aduce niciun beneficiu țării noastre. „Politicienii care spun că sunt interese politice ca să nu intrăm în Schengen, dar nu ne spun care sunt acelea, speră ca mintea românului să creeze conspirațiile necesare ca să mute vina la ăilalți, acum olandezii.
Să enumeri păcatele Olandei - și cine nu are - cu corupția, cu drogurile (unele legalizate), cu pistolul la tâmplă, dar să uiți să spui în cât timp își prind corupții, traficanții, pistolarii și să le compari cu ale noastre, cică, mai mici, care avem corupți de ani neprinși, traficanți veseli și liberi, ceva pistoale şi pe la noi, dar nelămurite nici astăzi...ce să mai zici, să fie primită comparația ca să îi blamăm pe ăilalți. În niciun caz genul acesta de atitudine nu ne va face mai apropiați deSchengen. Ba din contră“, a scris Adriana Săftoiu pe Facebook.
Metoda Băsescu
Fostul consilier prezidențial susține că situația trebuie abordată altfel. Ea spune cum a reușit fostul președinte Traian Băsescu să îi convingă pe cei care se opuneau aderării României La Uniunea Europeană.
„Înainte cu patru luni de legiferarea intrarării noastre în UE, erau patru țări care nu ratificau tratatul: Franța, Germania, Italia și Marea Britanie. Președintele de atunci, Traian Băsescu a abordat, în persoană, cele patru țări. Președinți, prim-miniștri, cancelari i-au spus că degeaba ei vor declara public că ne susţin, dacă nu merge în Parlamentele acelor țări să vorbească direct cu acele comisii care dădeau undă verde. Și a luat fiecare parlament și comisie în parte. Răspundea la întrebări, pleda pentru cauza noastră.
A te oțărî nu e deloc semn de înțelepciune sau că ţi-ar păsa cu adevărat. Mai degrabă mi se pare că ai noștri doar sunt disperați să mute vina la altcineva“, a mai scris Adriana Săftoiu.