Robert Turcescu, prozatorul Octavian Hoandră și Bogdan Comaroni s-au întâlnit în ziua de joi, 22 august, pentru o nouă ediție a podcastului „Hai live cu Turcescu”, difuzată pe canalul de YouTube „Hai România”. Subiectul principal care a fost abordat în această nouă ediție a fost Alain Delon și moartea recentă a acestuia.
Cei trei au evidențiat faptul că după decesul acestuia mai multe persoane de la noi din țară i-au contestat statutul de mare actor.
Declarațiile lui Alain Delon
Robert Turcescu a amintit, în cadrul podcastului din data de 22 august, despre un interviu pe care actorul l-a avut în anul 2018. În plus, el a mai evidențiat și faptul că „Alain Delon nu a purtat foarte multe interviuri”.
Marele actor spunea la acea vreme că nu va avea regrete dacă moare. Mai declara și că viața nu îi mai poate oferi mare lucru și că a cunoscut tot, a văzut totul, dar și că urăște această epocă. „Totul este fals, totul este falsificat. Nu mai există respect. Nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează”, declara Alain Delon la acea vreme.
Gazda emisiunii, Robert Turcescu, a evidențiat că actorul își mărturisea pe acea vreme repulsia pe care o are față de lumea în care ajunsese să trăiască. Acesta a mai subliniat și că Alain Delon era numit extremist „doar pentru că fusese camarad de arme, la un moment dat, cu bătrânul Le Pen. Și avea cu el o relație de camaraderie, iar pentru asta s-au trezit globaliștii să îl pună la index. Asta mi se pare prea mult”, a mai spus Robert Turcescu.
Cum privea actorul lumea actuală
Bogdan Comaroni, prezent în cadrul ediției din 22 august a podcastului „Hai live cu Turcescu”, declară despre Alain Delon că „vizavi de jocul lui pe scenă, era un tip modest”.
„Spunea că el joacă cum joacă. Că a avut șansa de a întâlni marii regizori și că de aici i s-au dat rolurile. După care spunea, într-adevăr, că nu este un tip tâmpit și că este inteligent și că privește lumea, în general, în care se află. Și Alain Delon a avut și curajul, de multe ori, de a spune. Față de momentul bătrâneții în care spunea că lumea nu mai avea ce să îi dea. Că acum toți sunt după bani și că lumea asta este nasoală și că se bucură într-un fel că pleacă din ea.
El când avea 50 și ceva de ani, spunea prin interviuri că, lumea se îndreaptă aiurea. Că merge în anumite direcții greșite. Și, mai ales, dimpotrivă. Nu că era un instrument al globalismului, ci spunea despre globalism că se simte că vine și că atacă lumea. Și mai ales, el era deranjat de faptul că ataca cultura”, a declarat Bogdan Comaroni în cadrul noii ediții a podcastului.
Instrumentul globalismului
Un alt lucru pe care l-a mai evidențiat Bogdan Comaroni în cadrul podcastului a fost acela că Alain Delon, prin acțiunile sale, nu a mai fost instrumentul globalismului.
„Nu numai că nu a mai fost instrumentul globalismului, dar a fost împotriva curentului trans, LGBT, cu toate acestea. Spunea că este normal, că relația este dată de la Dumnezeu între bărbat și femeie. În legătură cu adopțiile, spunea că copilul trebuie să aibă neapărat mamă și tată, pentru că așa este dat. Și în niciun caz doi tați, două mame, sau alte chestiuni de tipul ăsta. Deci el, după ce a făcut declarațiile astea, a observat că, la un moment dat, a fost dat spre roluri mai puțin importante. După aceea a intrat el pe o piață, și și-a produs niște filme, a intrat ca producător. Mi se pare că a avut și o tentativă de regie, de a regiza un film. A câștigat niște bani, după care s-a retras la Douchy”, a mai completat Bogdan Comaroni.
Ediția integrală a podcastului „Hai live cu Turcescu” din ziua de joi, 22 august, poate fi vizionată integral aici.