Cum poți rămâne fără apă din caza unei „probleme de design”

Nicolae Sandu, un un brancardier de la spitalul din orașul Târgu-Cărbunești trăieşte scene de coşmar cănd ajunge acasă după orele petrecute la serviciu.

Bărbatul se vaită că din luna octombrie se spală în lighean din cauza unui vecin care locuieşte la parterul blocului în care locuieşte şi el.

Nicolae Sandu spune că vecinului său nu ia plăcut designul ţevilor de apă din apartament şi ca atare le-a tăiat. Brancardierul a declarat că la un moment dat s-a trezit cu vecinul de la parter peste el: „zicea că îl inund.  Știindu-mă nevinovat, m-am dus să văd despre ce e vorba. A început cu injurii. Mi-a permis accesul în apartament și m-am uitat”.

„În baie am constatat lipsa celor două țevi, pe care le știam că le avea, pentru că mai fusesem în 2015 la el. Am constatat că țevile erau retezate și i-am reproșat cum a putut să taie țevile. Zicea că nu-i trebuie așa ceva prin casă, că îl deranjează ca design și că l-am inundat tot timpul. Deși eu nu locuisem acolo, am document de la Aparegio că din aprilie 2017 până în prezent eu nu am folosit apa, deci este o minciună. Oricum, el nu avea voie să taie țevile. Ce design, domnule? Am întrebat. Ai galerie de artă? Spune că le-a tăiat că nu îi plăceau, din punct de vedere estetic. Ba că sunt degradate, nici el nu știe sigur”, a mai spus bărbatul.

Din ziua în care vecinul i-a reproșat că l-a inundat, brancardierul s-a spălat doar la lighean.

„Trăim în secolul 19 spre 20, nu trăim în secolul 21, din păcate. Mă spăl la lighean, pentru că vreau să aplanez conflictul cu el, pentru că, dacă mă spăl în capul lui, cum au zis prieteni, colegi, să îi curgă apa în apartament, vine, mă deranjează, mă înjură, cum m-a înjurat atunci, deși eram nevinovat, nu aveam de unde să știu eu ce se întâmplă în apartamentul lui, pentru că le retezase. Ca să aplanez conflictul, să nu am balamuc, stau și rabd și aștept ca autoritățile să-și facă datoria, ceea ce nu se întâmplă, de atâta și atâta timp”, a spus Nicolae Sandu.

Acesta susține că a depus sesizări la mai multe instituții.

De la primărie a primit un răspuns pe data de 11 noiembrie care spune că o comisie a mers la apartementul celui reclamat și a constatat că țevile de preluare a apelor uzate au fost tăiate, pe motiv că îi este inundată locuința.

Mai mult, bărbatul care a tăiat țevile a fost înștiințat să ajungă cât mai urgent la un acord pentru reparații.

Bărbatul a sesizat și Inspectoratul de Stat în Construcții. O echipă din cadrul instituției a mers, miercuri, la fața locului, însă cel reclamat a spus că nu mai este el proprietarul locuinței.

„Autoritățile nu mișcă un deget, absolut. Îmi zâmbesc în față, întorc spatele. Pe mine mă interesează să am condiții minime civilizate în casa mea, care țin de igiena personală”, a mai declarat Nicolae Sandu.

Acesta a spus că i-a propus vecinului său, pentru a rezolva problema, să aducă un instalator pe care să îl plătească el, pentru a monta din nou țevile, însă a fost refuzat, tot pentru că „l-ar încurca la design”, potrivit ziarulunirea.ro