Cum poate fi retras titlul de doctor lui Victor Ponta. Declarația ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu a declarat că retragerea titlului de doctor al premierului Victor Ponta și că va respecta legea în acest caz.

"Am înţeles că la minister a venit această solicitare a Universităţii din Bucureşti cu privire la retragerea titlului de doctor domnului prim-ministru Victor Ponta. Nu voi face altceva decât să respect legea şi nu o să temporizez în niciun fel ceea ce trebuie să fac conform legii. Ca să cunosc ce trebuie să fac conform legii va trebui să mă consult cu departamentul de specialitate şi cu departamentul juridic de la minister", a precizat Cîmpeanu la Palatul Parlamentului.

Ministrul a explicat şi procedura prin care poate fi retras titlul respectiv.

"Ceea ce cunosc în momentul de faţă este faptul că în anul 2003, pe baza propunerii Universităţii din Bucureşti, domnului Victor Ponta i s-a acordat titlul de doctor, acest lucru a fost certificat prin ordin de ministru. În momentul de faţă, aceeaşi universitate, având la bază solicitarea prim-ministrului - cu o semnificaţie profundă, nedorind să afecteze prestigiul educaţiei a făcut această solicitare -, pe baza acestei solicitări Universitatea din Bucureşti a adresat o cerere de retragere a titlului către ministrul Educaţiei. Soluţia legală, calea prin care vom putea retrage titlul de doctor va fi aplicată cu celeritate", a explicat Cîmpeanu.

Întrebat dacă, potrivit simetriei legii, retragerea titlului de doctor se face tot prin ordin de ministru, aşa cum s-a acordat, Cîmpeanu a spus că, "într-adevăr, este principiul simetriei actelor juridice şi retragerea titlului poate fi făcută printr-un act de aceeaşi valoare ca şi actul prin care a fost conferit titlul de doctor"