Premierul Victor Ponta pare să fi renunţat la ideea unei noi suspendări a lui Traian Băsescu. El are, în schimb, un alt plan de a-l îndepărta mai devreme de la Cotroceni pe actualul şef al statului.
Strategia lui Ponta este simplă: o modificare a Constituţiei."Nu exclud faptul că după modificarea Constituţiei poate că preşedintele se va ţine de cuvânt. Ştiţi că a zis că dacă modificăm Constituţia demisionează. Eu o să rămân un veşnic naiv, chiar dacă şi-a dat de zece ori cuvântul şi nu şi l-a ţinut niciodată", a spus premierul, ieri, la Realitatea Tv, întrebat dacă exclude posibilitatea unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele Traian Băsescu a subliniat, în mai multe rânduri, că este dispus să demisioneze înainte de finalul mandatului (care se încheie în 2014), în schimbul revizuirii Constituţiei, în sensul respectării voinţei exprimate de români prin referendumul din 2009: Parlament unicameral cu 300 de parlamentari.
La sfârşitul lunii august, după eşecul aventurii referendumului de demitere a şefului statului, şi premierul Victor Ponta anunţa că va propune o reformă constituţională menită să delimiteze clar atribuţiile preşedintelui faţă de Guvern.
"România (...) nu mai poate fi o ţară la bunul plac al unei singure persoane care îşi construieşte un regim represiv cu care poate lupta împotriva voinţei clar exprimate în mod democratic de către poporului român. Este foarte clar că în noul sistem constituţional trebuie să avem atribuţii mult mai clare ale preşedintelui, ale Guvernului, ale Parlamentului, trebuie să avem cu adevărat un sistem de control între puterile statului şi trebuie să găsim toate metodele constituţionale, democratice pentru ca pe viitor tragedia produsă poporului român de regimul Traian Băsescu să nu mai poată fi repetată", afirma el.
Rămâne de văzut însă dacă strategia lui Ponta va da roade, dat fiind că reforma constituţională pe care o vizează premierul pare a fi cu totul alta decât cea dorită de preşedinte.