Piesa "Born This Way", lansată de Lady Gaga anul trecut, pare să nu îi dea pace Madonnei. Cântăreaţa a atacat-o, din nou, pe colega ei de breaslă, din cauza asemănării melodiei cu "Express Yourself".
Totul a început în 2011. Întrebată de revista NME cum comentează similarităţile dintre piesa lui Lady Gaga şi a sa, Madonna a avut o atitudine paşnică. "Mă uit în ochii tăi şi îţi spun că nu sunt atât de naivă sau de imbecilă încât să cred că tu eşti atât de naiv şi imbecil încât să nu observi dacă aş fi furat o piesă. Dacă pui cântecele unul lângă altul, nu seamănă decât câteva acorduri", spunea cântăreaţa pe atunci. La începutul acestui an, Madonna numea piesa "Born This Way" "reductivă" şi reunoştea că, prima oară când a auzit-o, "i-a părut cunoscută". Ieri, într-un interviu, a făcut o glumă despre această comparaţie. "Sunt un mare fan al piesei «Born This Way». Mă bucur să ştiu că am ajutat-o pe Gaga să îl scrie", a comentat Madonna. În turneul "MDNA", pe care vedeta îl susţine în prezent, ea cântă o piesă care începe cu versurile de la "Express Yourself" şi continuă cu "Born This Way", pe acelaşi negativ. Ironic, următoarea piesă se numeşte "She's Not Me".