Deşi legea prevede că adulţii cu handicap grav sau accentuat beneficiază de invitaţie gratuită la spectacole, Iulian Crăciun, un tânăr cu handicap locomotor de gradul întâi, nu poate merge la concertul Aerosmith.
După ce a fost la concertul AC/DC prin intermediul celor de la Eventim, Iulian Crăciun a luat legătura cu ei pe 1 iunie, pentru un bilet la Aerosmith. Atunci, spune acesta, una dintre angajatele companiei de bilete i-a confirmat că totul este în regulă şi i-a spus să ia legătura cu ea cu câteva zile înainte de concert pentru a stabili ultimele detalii. Dar când a făcut asta, Iulian Crăciun, despre care Evenimentul Zilei a scris în cadrul campaniei Învinge Handicapul! , a aflat că respectiva angajată nu mai lucrează la Eventim. I s-a comunicat să ia legătura cu Events, organizatorii concertului de mâine. Ieri, acesta a sunat la Events, dar i s-a explicat că nu mai sunt locuri, platforma pentru persoanele cu dizabilităţi fiind deja ridicată şi că nu se mai poate face nimic. „Când am întrebat la Eventim, au zis că ei fac listele”, spune Iulian Crăciun. „Ieri, mi-au zis să vorbesc la Events, unde am aflat că nu mai sunt locuri”. Nu mai sunt locuri „Ne pare rău, nu mai sunt bilete, listele au fost trimise”, a explicat pentru evz.ro Andreea Andreescu, cea care se ocupă de comunicare în cadrul companiei Events. „Noi nu-l putem ajuta cu aşa de puţin timp înainte de concert”, a mai spus aceasta, explicând că platforma pentru persoanele cu dizabilităţi este deja instalată şi se fac ultimele verificări. Platforma respectivă are o anumită mărime, având capacitatea de a susţine 40 de persoane. Events a oferit bilete la concert pentru 20 de persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii lor, dar listele au fost gata cu două săptămâni înainte de evenimentu de mâine. „Eu n-am înţeles de ce nu a luat direct legătura cu noi”, a mai spus Andreea Andreescu. Gabriela David, care se ocupă de comunicare pentru Eventim, a precizat că în mod normal organizatorii sunt cei care se ocupă de invitaţiile şi locurile speciale pentru persoanele cu dizabilităţi. „Chiar dacă în anumite cazuri punctuale Eventim.ro şi-a asumat acest rol, nu este cazul la concertul Aerosmith. Domnul Iulian Craciun a fost greşit informat de la bun început de una dintre fostele noastre angajate”, a mai spus aceasta. „Am crezut că dacă cei de la Eventim m-au ajutat să merg la AC/DC, tot de la ei pot lua bilet şi pentru Aerosmith”, explică Iulian Crăciun. „E formaţia visurilor mele”.