Sistemul de pensii de stat este ameninţat de multe riscuri şi dezechilibre, iar românii trebuie să găsească şi variante de rezervă. Pensia facultativă este soluţia de economisire care poate asigura un trai decent la bătrâneţe
AUTOR; Sonia Vântu
Pe fondul trendului accelerat de scădere şi de îmbătrânire a populaţiei, pensiile facultative reprezintă o soluţie de economisire pe termen lung pentru vârsta retragerii din activitate. În prezent, pensia medie lunară de stat are o valoare de 931 de lei, deci întrebarea pentru fiecare dintre noi este cât vrem să economisim acum, pentru viitor. În acest articol vom explica pas cu pas cum funcţionează pensiile facultative şi de ce sunt necesare pentru a obţine stabilitate financiară.
Câţi bani putem vira
Contribuţia la pensiile facultative poate fi de până la 15% din venitul salarial şi poate fi deductibilă fiscal, într-o anumită limită. Este important să puneţi în balanţă toate aspectele atunci când vă gândiţi la veniturile pe care le veţi avea la vârsta pensionării. Aproape 400.000 de români au apelat deja la această opţiune, iar primii care se vor bucura de economiile făcute în perioada cât au fost angajaţi vor încasa pensiile facultative în 15-20 de ani. Cel mai important avantaj este faptul că, indiferent ce se va întâmpla în viitor cu sistemul de pensii de stat, pensia privată facultativă este garantată de contribuţiile pe care le facem şi astfel nu depindem de evoluţia sistemului de pensii de stat, ci doar de valoarea contribuţiilor noastre şi de randamentele obţinute de investiţiile făcute de fond.
O altă deosebire de sistemul de pensii de stat, unde pensia pe care o vom primi nu este direct corelată cu sumele cu care am participat, este existenţa conturilor individuale care ne garantează proprietatea asupra contribuţiilor pe care le-am realizat, astfel rezultatele vor fi direct proporţionale cu eforturile. Un alt avantaj este că nu plătim impozit pe venit de 16% pentru contribuţiile noastre la fondul de pensii privat facultativ, pentru contribuţii în limita a 400 de euro anual. Asta înseamnă că putem să economisim cu 16% mai mult pentru perioada când ne vom retrage din activitatea profesională. Nu trebuie să ignorăm faptul că vom fi, totuşi, impozitaţi când vom încasa pensia, dar cu cât este mai mare suma cu care contribuim în prezent, cu atât randamentele se cumulează şi obţinem beneficii mai mari pe termen lung.
Pensia facultativă poate fi oferită de către angajatori prin includerea acesteia în pachetul de beneficii salariale. Angajatorul va efectua plata contribuţiei lunare printr-un singur ordin de plată pentru toţi angajaţii. În situaţia în care contribuţia este suportată individual de către angajat, recomandarea mea este să îi solicite angajatorului efectuarea plăţii, pentru a dispune în continuare de beneficiul fiscal. Valoarea contribuţiei la pensiile facultative, în ambele cazuri, este de până la 15% din venitul salarial şi valoarea optimă a contribuţiei din punct de vedere fiscal atinge circa 150 lei pe lună.
Costuri mai mici pentru angajatori
„Fiind un instrument de economisire care oferă facilităţi fiscale angajatorilor, recomand includerea contribuţiilor la pensiile facultative în pachetul de beneficii al salariaţilor, obţinându-se de asemenea o eficientizare a costurilor pe termen mediu şi lung. De exemplu, o companie poate avea un cost mai mic cu aproximativ 41.000 de lei întrun an, în cazul în care acesta are un număr de 30 de angajaţi cu un venit salarial de 3.000 de lei brut, cărora le oferă o contribuţie la pensia facultativă de 150 de lei pe lună pe angajat“, a explicat, pentru Capital, Radu Crăciun, CEO BCR Pensii.
Potenţialul acestei variante de economisire este foarte mare, explică oficialul BCR. „Până în prezent, conform datelor ASF, numărul românilor care economisesc într-o pensie facultativă este de circa 398 mii de persoane. În urma analizei trendului de piaţă, am observat o creştere în 2016 de 9,76% faţă de 2015, în acest sens. Potenţialul este unul mult mai mare în condiţiile în care numărul salariaţilor din România este de peste 4,6 milioane de persoane, conform INS“, a adăugat Radu Crăciun.