Finala Europa League nu aduce numai fotbaliști de top la București, ci și bani. Aproximativ 30 de milioane de euro, după majoritatea estimărilor, inclusiv cele ale Federației Române de Fotbal. Sumele vor fi cheltuite de cei aproximativ 40.000 de turiști veniți pentru a vedea meciul, fie pe stadion, fie în piețele în care vor fi montate ecrane special pentru eveniment.
Cel mai mult au de câștigat proprietarii afacerilor din domeniul alimentației. Încă de marți, de la sosirea primilor suporteri, restaurantele, barurile și cafenelele din centrul orașului sunt pline. Marea majoritate a turiștilor vor da bani pe mâncare și băutură, unii dintre ei stând chiar mai multe zile, ceea ce face ca suma cheltuielilor lor să fie de multe milioane de euro.
Pe locul doi se clasează hotelurile din Capitală, al căror grad de ocupare a crescut în această perioadă până aproape de 100%. Cifra de afaceri suplimentară generată de eveniment este de câteva milioane de euro, însă este trasă cu mult în jos de capacitatea scăzută de cazare din București. În total sunt disponibile aproximativ 13.000 de camere, cărora li se adaugă facilitățile de cazare din localitățile limitrofe. O parte a suporterilor nu vor apela însă la cazare, rămânând în România doar atât cât să urmărească meciul. O parte importantă a banilor va ajunge la aeroportul Otopeni și la companiile de transport aerian. Aproape toți turiștii vor trebui să apeleze la avion pentru a ajunge în România, iar la o taxă de aeroport de 22 de euro pe pasager, aeroportul Otopeni și-ar putea crește veniturile cu aproape un milion de euro. Creșteri chiar mai mari ar avea operatorii aerieni, între ei și companiile românești Tarom și Blue Air. Lipsa infrastructurii, mană cerească pentru taximetriști Lipsa infrastructurii de transport spre și dinspre aeroport, combinată cu cele doar 300 de mașini autorizate să opereze acolo, le va aduce și taximetriștilor venituri consistente în plus. Atât celor care operează legal, cât și celor pirat.
În afară de aceste categorii identificate mai clar și cu câștiguri evidente de pe urma finalei Europa League, vor avea de beneficiat și alte entități. Multe obiective turistice vor avea o creștere bruscă de vizitatori (vezi Palatul Parlamentului sau autobuzele care fac turul orașului), unele supermarketuri pot avea creșteri importante de vânzări, vânzătorii de suveniruri vor avea și ei de profitat. Asta ca să nu mai vorbim de ”industrii” mai aflate mai puțin la vedere și care nu intră în calculul PIB, cum ar fi prostituția sau vânzarea la negru a biletelor la meci. După cum au arătat mai multe reportaje difuzate în presă, practicanții ambelor ocupații au crescut exponențial marjele de profit în această perioadă.