Cum montezi lambriurile

Operaţiunea nu necesită o experienţă mare, fiind accesibilă chiar şi celor mai puţini pricepuţi într-ale meşteritului.

Disponibile într-o gamă largă de modele şi culori, în varianta clasică de lemn, PAL sau PVC, lambriurile oferă amenajării un aspect uşor rustic. În plus, pereţii lambrisaţi - placaţi fie pe jumătate, fie pe toată lungimea lor - sunt uşor de întreţinut şi asigură încăperii izolarea termică şi fonică. „Ai nevoie de dibluri, un ciocan rotopercutor, o şurubelniţă cu acumulator, cuie, un ciocan şi un fierăstrău electric“, explică meşterul montator Liviu Cionea.

Verifică planeitatea cu polobocul

Montajul începe cu fixarea pe perete în dibluri a şipcilor din lemn. Se trasează pe perete liniile unde vor fi fixate şipcile din lemn. Distanţa de aproximativ 30 cm de la podea se mă- soară cu exactitate şi se marchează cu creionul. La fel se trasează şi în partea superioară.

„De la înălţimea până la care se va monta lambriul pe perete se scad cei 30 cm şi se marchează cu creionul linia la care se vor fixa şipcile. Apoi, cu ajutorul unui ciocan rotopercutor se dau găurile pentru dibluri. Şipcile se fixează cu o şurubelniţă cu acumulator“, explică meşterul Liviu Cionea. Se verifică apoi planeitatea acestora cu ajutorul unui poloboc aşezat pe cele două şipci.

Structură asemănătoare cu a plăcilor de parchet

În faza a doua, se trece la montarea sistemelor de prindere a lambriurilor. Pentru această operaţiune, ai nevoie de un ciocan obişnuit şi de cuie de dimensiuni mici. Ultima etapă a montajului constă în fixarea propriu-zisă a plăcilor de lambriu. În acest stadiu îţi trebuie un fierăstrău electric circular.

Placa de lambriu se măsoară după înălţimea la care doreşti să o montezi pe perete. Cu ajutorul unui fierăstrău electric circular, aceasta se taie la dimensiunea necesară. La final, se pune plinta

Lambriurile au o structură asemă- nătoare cu cea a plăcilor de parchet, având cantul realizat astfel încât să se asambleze perfect între ele.

„Se montează lambriul, placă cu placă, îmbinarea lor realizându-se în mod asemănător plăcilor de parchet, prin introducerea federului (mică proeminenţă prevăzută în lungul muchiei unei piese de lemn - n.r.) în nut (şănţuleţ pe suprafaţa unei piese, care serveşte la îmbucarea acesteia cu altă piesă - n.r.) şi prin baterea uşoară pe muchie cu ajutorul unui ciocan“, precizează meşterul montator Mihnea Dragne.

Pentru a masca atât marginea inferioară a lambriului, cât şi marginea superioară, se montează o plintă. Aceasta se lipeşte cu adeziv, surplusul fiind şters cu o cârpă.

AVANTAJOS

Dacă sunt din PVC, se montează mai uşor şi mult mai repede

> Se instalează uşor şi nu necesită o pregătire specială a peretelui înainte de finisare. Excepţie fac pereţii care prezintă igrasie sau mucegai, în astfel de cazuri recomandându-se îndepărtarea cauzelor care au condus la apariţia acestor probleme, curăţarea pereţilor şi apoi montarea lambriurilor.

> Tocmai pentru că se înscriu în categoria finisajelor care nu necesită perioade de aşteptare pentru a se usca, lambriurile din PVC permit montarea în orice perioadă a anului şi utilizarea imediată a camerelor unde a fost instalat.

> Pot fi aplicate şi în zonele cu umiditate ridicată, precum băi, bucătării, spălătorii, pivniţe. Sunt rezistente la umiditate şi nu permit infiltrarea apei. În plus, sunt tratate pentru a nu întreţine arderea, fiind astfel recomandate pentru placarea unor zone care prezintă riscuri mari de incendiu.