Reporterii EVZ îi contrazic pe ziariştii britanici: invazia autocarelor în Londra este o mare intoxicare!
În ciuda articolelor care anunţau că autocare şi avioane pline de români vor invada Londra, reprezentanţii firmelor de transport spun că nu s-au îmbogăţit odată cu deschiderea graniţelor. Majoritatea rezervărilor au fost făcute pentru bilete dus-întors de românii întorşi acasă de Sărbători.
Joi, 9 ianuarie, Autogara Obor. La mai bine de o săptămână de la deschiderea pieţei muncii din Regat pentru români şi bulgari, în singurul autocar care transporta români în Anglia, şi acela cu "escală" la Rădăuţi, s-a urcat un singur tânăr care pleca la muncă în străinătate. Un alt pasager cu destinaţia Londra spune că este doar vizitator şi nu un viitor asistat social. "Ba chiar mă duc să le las nişte bani prietenilor mei de acolo", ţine să precizeze. Restul pasagerilor rămân la Fălticeni, Suceava sau Rădăuţi.
Paul Catea, 20 de ani, profită de ultimele minute până la plecare ca să-şi îmbrăţişeze şi să-şi sărute iubita, pe care o va mai vedea cel mai probabil de Paşti. Abia peste două zile va coborî în parcarea magazinului Morisson’s din Queensbury, punctul final al călătoriei. Paul nu se încadrează însă în tiparul românului care a făcut obiectul a nenumărate articole tendenţioase în tabloidele din Marea Britanie.
Tânărul lucrează cu acte în regulă în Londra, de mai bine de un an, imediat după terminarea liceului, iar jobul i-a fost "intermediat" de o verişoară stabilită de mai mulţi ani în Regat.
"Nu e chiar micul-dejun cu fasole"
Originar din Adjud, Vrancea, Paul nu ar fi avut niciun viitor în oraşul natal cu puţin peste 16.000 de locuitori. În Londra, câştigă 1.600 de lire sterline, echivalentul a 9.000 de lei în România. Pentru nivelul din Marea Britanie, unde salariul minim este de aproape 1.200 de lire, nu este chiar o avere. "Este foarte greu să-ţi cumperi o casă acolo, iar chiriile sunt în general foarte scumpe. O garsonieră costă cam 700 de lire pe lună, dar eu nu-mi permit încă. Stau într-o casă mai mare cu alţi colegi şi plătim fiecare 250 de lire", povesteşte tânărul.
Cel mai greu i-a fost la început cu limba. Engleza de aici nu s-a potrivit prea mult cu cea de acolo. Cu mâncarea s-a adaptat rapid. "Nu e chiar micul-dejun cu fasole", glumeşte Paul. De cât timp este în Anglia, nu a cerut niciodată ajutor social.
"Este o altfel de lume acolo"
Despre întoarcerea în ţară nu poate fi vorba, mai ales că prietena lui, care e acum minoră, vrea să îl urmeze la muncă în Anglia. "Este o altfel de lume acolo, altă civilizaţie. Iar englezii nu sunt rasişti cum se spune, este doar un mit. Eu nu m-am simţit în niciun moment discriminat nici de colegi, nici de patroni pentru că sunt român. Şi nu toţi românii ajung sclavi acolo, nu toţi patronii sunt exploatatori", încheie Paul.
Şi în cel mai sărac cartier al Bucureştiului, ameninţarea invaziei pare mică, arată un reportaj realizat de Evenimentul zilei săptămâna trecută. Majoritatea fără o calificare, rezidenţii Ferentariului preferă să trăiască din alocaţiile copiilor, ajutoare sociale şi bişniţă. Un singur rezident are totul aranjat să plece în Coventry, pentru a lucra ca şofer.
- VIVIANE REDING: Pur şi simplu nu este adevărat că există o invazie a străinilor în Marea Britanie
Rezervările la cursele spre Anglia sunt în limite normale
Deşi presa britanică relata în mod tendenţios că toate locurile din autocarele şi zborurile România- Anglia au fost ocupate, iar una dintre companiile aeriene chiar a suplimentat locurile pentru a face faţă cererilor, transportatorii care operează curse cu autocarul în Marea Britanie susţin că nu există un aflux mai mare de pasageri români în acest an faţă de aceeaşi perioadă a lui 2013. Şi rezervările pentru anul în curs se menţin în limitele normale.
Aglomeraţia obişnuită de Sărbători
"Majoritatea românilor care au plecat în Marea Britanie în această perioadă au avut sau au bilete dus-întors. Sunt oameni care circulă cu noi de ani de zile, care muncesc în Anglia de mai mult timp şi care s-au întors în ţară în perioada Sărbătorilor. Cred că ştirile despre aşa-zisa invazie a românilor apărute în străinătate sunt rău-voitoare", ne-a declarat un reprezentant al firmei de transport Transnicolaescu. Dacă în perioada Sărbătorilor a fost un aflux ceva mai mare, în lunile următoare programul curselor va reintra în normal. "Acum au plecat două autocare pe săptămână în Anglia, dar în următoarele luni se va reveni la un autocar pe săptămână. M-au sunat cei din presa britanică la foc continuu să mă întrebe câte rezervări am. Le-am zis să nu se sperie, că nu e niciun exod", adaugă şi Daniel Carapidis, de la Tudan Travel.
"Românii care doreau să muncească în Anglia o puteau face şi până acum. Nu sunt mai mulţi pasageri ca anul trecut, poate o creştere nesemnificativă de 1-2%", spune şi Nicu Patriciu, reprezentant al TST Turistik.
Şi operatorii aerieni contactaţi de EVZ susţin că nu sunt diferenţe în ceea ce priveşte afluxul de călători faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. "Nu am sesizat o creştere a numărului de pasageri. Situaţia rezervărilor pe 2014 se menţine în limite normale şi nu credem că va exista o invazie a românilor în Marea Britanie", ne-a declarat Florentina Ivan, reprezentantul companiei low-cost Blue Air.
Românii nu se înghesuie nici la low-cost
Rutele spre Marea Britanie sunt la fel de încărcate ca cele spre alte ţări. "Rezervările pentru zborurile Wizz Air din Romania spre şi dinspre Marea Britanie sunt în conformitate cu perioadele anterioare, imediat după Sărbători. Gradul mediu de încărcare al aeronavelor este la fel de ridicat ca pe toate cele 300 de rute disponibile în ianuarie“, ne-a declarat şi Daniel de Carvalho, director de comunicare la Wizz Air.
Presa britanică, luată în vizor după relatările rasiste
Autoritatea Audiovizuală britanică a fost sesizată după relatările despre imigraţie, considerate discriminatorii. Aproape 80% dintre britanici cred că modul în care presa prezintă subiectele despre minorităţi, inclusiv despre imigranţi, încurajează discriminarea, potrivit unui sondaj realizat în contextul polemicilor despre români, la comanda ziarului "The Independent". Aproape 90% dintre locuitorii Marii Britanii consideră că abordarea mass-media pe acest subiect intensifică rasismul.
- Cartierul care A SPERIAT Regatul. Săracii din FERENTARI nu vor să fie "supuşii" Reginei Angliei. Cum se simte ISTERIA din locul preferat al tabloidelor