Program special de control pentru părinţii chinezi care au copii dependenți de jocurile online

Sursa foto. EVZ

Operatorii de jocuri online din China vor fi obligaţi să furnizeze programe speciale care să le permită părinţilor să monitorizeze timpul în care copiii lor se joacă pe calculator. Acesta este cel mai recent efort al autorităţilor de a preveni dependenţa minorilor de jocurile pe intenet. În China, sunt 33 milioane de adolescenţi dependenţi de jocurile online, relatează China Daily.

Potrivit unei informări remise de opt minsitere, printre care cel al Culturii şi al Securităţii Publice, proiectul acestui gardian prin care părinţii deţin controlul asupra jocurilor online ale copiilor va fi obligatoriu de la 1 martie.

Cum va avea loc protecţia? După ce părinţii îşi vor dovedi identitatea ca gardieni în jocul copiilor lor, operatorii jocurilor online vor aplica cererile acestora de restricţionare a jocului, prin modalităţi precum stabilirea unei limite de timp zilnice sau săptămânale sau chiar prin interdicţia totală.

De asemenea, operatorii vor trebui să monitorizeze conturile din jocuri şi să-i ajute pe părinţi să interzică sau să restricţioneze modalităţile de joc necorespunzătoare, se arată în document.

Companiile de jocuri vor trebui să aibă angajaţi dedicaţi exclusiv acestui proiect şi să creeze pagini web şi linii telefonice fierbinţi.

Două ore pe săptămână pentru jocuri Documentul oficial sugerează că un elev nu ar trebui să dedice jocurilor online mai mult de două ore pe săptămână şi trebuie să cheltuiască în acest scop maximum 10 yuani (1,5 dolari) pe lună.

Potrivit Academiei Chineze de Ştiinţe Sociale, numărul adolescenţilor dependenţi de internet a ajuns la 33 de milioane.

Experţii sunt sceptici că măsura oficialilor va avea efectele aşteptate. "Este doar o măsură guvernamentală, mai degrabă decâto soluţie", a declarat Gu Jun, un sociolog de la Universitatea din Shanghai.

Afaceri în creștere pentru companii

"Părinţii, copii minori ai cărora au ajuns dependenţi de jocurile online, sunt şi ei victime ale fenomenului. Cum vă aşteptaţi ca o asemenea măsură să elimine conflictul din familii?", se întreabă Gu Jun.

La rândul său, Xie Guangji, tatăl în vârstă de 38 de ani al unui băiat de 14 ani dependent de jocuri, spune că "aşa ceva nu este necesar şi va genera mai multă nesupunere din partea copiilor.

El spune că guvernul ar trebui să reglementeze mai strict internet cafe-urile care acceptă prezenţa minorilor.

La finele anului 2010, în China funcţionau circa 200.000 de internet cafe-uri autorizate. Iar afacerile industriei jocurilor online au crescut cu 26,3% în 2010 faţă de 2009, până la 32,4 miliarde yuani (4,9 miliarde dolari).