Gigi Becali a declarat că este foarte mulțumit după ce a reușit să-l transfere pe fundașul dreapta, Marian Pleașcă, de la Pandurii Târgu Jiu.
Marian Pleașcă (27 de ani), este ultimul jucător care s-a alăturat echipei antrenate de Laurențiu Reghecampf. Gigi Becali, finanțatorul echipei Steaua, a spius că n-a ținut cont de nicio părere și a vrut neapărat să-l achiziționeze pe Pleașcă, fundaș dreapta care a semnat până în vară cu gruparea „roș-albastră”. Gigi a remarcat și că jucătorul este credincios, pentru că s-a dus la biserică, ca să se roage, după ce a semnat contractul.
„Am trecut peste manager, antrenor, peste orice să-l aduc. Băiatul ăsta e puternic, după ce a semnat contractul s-a dus la biserică. O să devină cel mai mare fundaș dreapta din toată Europa", a spus Becali la sport.ro.