Românii fără venituri ar putea avea două posibilități de a-și achita contribuția la sănătate, în urma unei propuneri a Ministerului Finanțelor. În cazul în care persoanele fără venituri ar plăti lunar, suma ar ajunge la aproximativ 700 de lei pe an sau pot achita 400 de lei în momentul în care au nevoie de îngrijiri medicale. Modificarea vine după ce, odată cu intrarea în vigoare a noului cod fiscal, românii fără venituri sunt obligaţi să se înregistreze la Fisc şi să achite CASS de 57 de lei pe lună.
Promisiunea Guvernului de a clarifica situația contribuției la sănătate pentri persoanele care nu au venituri există încă din luna ianuarie, însă proiectul a venit abia în a doua jumptate a lunii martie. Schumbările trebuie să intre în vigoare cât de curând posibil, deoarece data limită de plată a CASS pe primul trimestru al anului este 25 martie.
În urma propunerii de modificare a Codului Fiscal au fost stabilite două variante a platei CASS de către cei fără venituri.
Prima: să achite lunar 5,5 la sută din salariul minim brut, timp de un an. Asta înseamnă 693 de lei pe an, dacă se ia în calcul nivelul actual.
A doua variantă: să achite CASS doar atunci când merg la medic, situaţie în care trebuie să dea contribuţia pe şapte luni. Adică 404 lei. De la 1 mai, însă, contribuţia la sănătate va fi mai mare, pentru că salariul minim brut creşte la 1.250 de lei.
Sunt și persoane scutite de plata CASS.
„Persoane ce realizează venituri mai mici decât salariul minim pe economie şi nu au alte venituri beneficiază de scutirea la obligaţia plăţii contribuţiei la sănătate, procentul de 5,5%, aceste categorii de persoane sunt cei care realizează venituri din investiţii, respectiv venituri din dividente, din dobânzi, venituri întâmplătoare, dar ies în evidenţă veniturile din contractele civile”, declară Adrian Bența, consultant fiscal.
Aproape 3 milioane de români cu vârste peste 18 ani nu sunt asigurați în sistemul public de sănătate și dacă până în 2016 aceștia trebuia să achite CASS, foarte puțini au facut-o.
„Implică o contraprestaţie: nu este un impozit, e o asigurare. Dacă e opţional, trebuie să ai o bază minimă”, anunță Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
Afectaţi de aceste modificări sunt şi cei care lucrează ca persoană fizică autorizată şi obţin, în acelaşi timp, drepturi de proprietate intelectuală. Aceştia vor plăti CASS pentru ambele venituri, scire DIGI24.