Cum îşi petrec românii timpul liber

Aproape 50% din români ies săptămânal în oraş, dar mulţi reclamă că lipsa banilor îi împiedică să petreacă timpului liber aşa cum îşi doresc, arată un studiu al site-ul ivox.ro care realizează sondaje online.

Din cei 6.907 de oameni care au răspuns întrebărilor, cei mai mulţi au declarat că alocă activităţilor din timpul liber între 100 şi 500 de lei pe lună. Numai puţin peste 2% îşi permit să cheltuie peste 1.000 de lei pe lună pentru ieşiri în oraş. O mare problemă, când vine vorba de petrecerea timpului liber, o constituie lipsa banilor. Mulţi români (56.51%) ar dori să aibă şi alte activităţi în timpul liber, dar nu au resursele necesare pentru acestea. Mai mult de o treime din participanţii la studiu consideră că nu există infrastructura necesară activităţilor din timpul liber pe care le doresc. Majoritatea celor chestionaţi (peste 87%) au considerat că au destul timp liber pe care îl împart între internet, televizor, muzică, sport şi cărţi. Cei mai mulţi oameni, totuşi, preferă internetul (92.17%) şi informarea prin intermediul bloggurilor (55.95%). Tot internetul este locul de unde participanţii la sondaj află unde pot ieşi în oraş Conform sondajului, românii sunt în general stresaţi de problemele pe care le au la serviciu. Ei nu se pot relaxa în timpul liber, gândindu-se des la activitatea profesională sau la problemele cotidiene. Studiu a fost realizat la cererea ghidului B-24 FUN. Din cei 6.907 de participanţi 51.63% au fost femei şi 48.37%, bărbaţi. Cei mai mulţi oameni chestionaţi au absolvit facultatea (40.44%, 39.08% au terminat liceul sau o şcoală profesională. Restul au studii de masterat.