Declarațiile unor specialiști aruncă o lumină nouă asupra cazului de la Caracal, când are loc reconstituirea în ancheta ce vizează dispariția Luizei Melencu.
Familia fetei, care se află împreună cu autoritățile în locul în care tânăra a urcat în mașina lui Gheorghe Dincă, a transmis mesaje emoționante. Un specialist în criminalistică a dezvăluit tactica criminalului.
Bunicii Luizei Melencu, vizibil copleșiți de cele petrecute din momentul dispariției fetei, au făcut declarații sfâșietoare.
"Ce asteptăm? Ce am aşteptat şi ieri. Cum să nu te revolte când vezi atâta nedreptate, auzi numai umilinţă, desconsiderare, cum e posibil? Suntem terminaţi, nu mai avem lacrimi. Sufletul şi inima noastră ne spun că Luiza nu e moartă. O aşteptăm să vină pe poartă, am crescut-o frumos, de la 6 luni, fată cuminte, deşteaptă, ascultătoare. Spre Caracal, noi am pus-o la ocazie, ne-a sunat, era bine, la întoarcere, era duminică, nu era niciun microbuz, l-a văzut probabil pe Dincă, om în vârstă, ca tatai-su şi a avut încredere”, au declarat bunicii Luizei pentru Digi24.
Mama Luizei Melencu: "De la anchetă nu mai am așteptări"
Mama Luizei și-a pierdut speranțele în achetatori, dar este ferm convinsă că fiica sa încă trăiește.
"În privinţa fetei mele nu e niciun indiciu, aştept să vad ce zice, ce declară. Nu ştiu ce traseu pot reface (anchetatorii – n.r.), nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, prea multe dovezi nu sunt. De la anchetă nu mai am aşteptări, sunt convinsă că Luiza e în viaţă. Timp de trei luni, până când s-a întâmplat cu Alexandra, nimeni nu a vorbit. Atunci am aflat adevărul, că fiica mea a fost traficată. Că e morată nu e niciun indiciu. Ne e foarte greu, să nu comunice nimeni cu noi, să nu ne spună nimic, mi-e greu să cred că trăim în România", a declarat mama Luizei, potrivit sursei citate.
Cum îi păcălește Dincă pe anchetatori
Reconstituirea nu vine doar în ajutorul anchetatorilor, ci și al criminalului: "Dincă este un ucigaș special, are reacții trase la indigo și demult voiam să spun un lucru: Reconstituirea îl ajută și pe el. Are posibilitatea să își dea seama care sunt întrebările și ipotezele anchetatorilor, se lămurește ce urmează în cursul anchetei și, așa cum spuneam, are reacții la indigo. E un tip calculat, nu e un criminal tipic", a declarat Emilian Stancu, specialist în criminalistică, la Digi 24.