Tendința generală de creștere a densităților urbane, de continuă dezvoltare a orașelor, ne obligă să ne punem întrebarea: unde se vor juca copiii? au ei suficient spațiu pentru a se deplasa și a se juca independent și în siguranță?
Când ne gândim la unele dintre cele mai îndrăgite amintiri din copilărie, acestea sunt adesea cele pe care le-am petrecut jucându-ne în aer liber: urcatul în copaci, călcatul și stropirea în bălți, mersul cu prietenii la școală. Aceste experiențe nu sunt banale, sunt de fapt componente vitale ale dezvoltării copiilor, ale promovării sănătății fizice și mentale, precum și a bunăstării emoționale.
După cum spunea pedagogul german Friedrich Froebel: „Jocul este cea mai înaltă expresie a dezvoltării umane în copilărie, căci numai ea este expresia liberă a ceea ce este în sufletul unui copil.”
Cum 75 la sută din dezvoltarea creierului care are loc după naștere, jocul este considerat esențial pentru dezvoltarea sănătoasă pentru copii și adolescenți. Prin joc învățăm abilitățile de care avem nevoie pentru a supraviețui și a prospera ca specie. Jocul dezvoltă abilități în rezolvarea problemelor, creativitate, abilități sociale, empatie și dezvoltare fizică și cognitivă.
Imaginați-vă dacă fiecărui dezvoltator imobiliar i s-ar pune o întrebare simplă înainte de a depune o cerere de dezvoltare: Unde se vor juca copiii? Se pot ei deplasa în siguranță și ușor către școală/casă/locuri de recreere, fără a fi nevoie să fie conduși cu mașina? Cât de diferite ar putea fi atunci orașele noastre?
Actualmente, există un ordin al Organizației Mondiale a Sănătății care reglementează suprafața de loc de joacă aferentă unui imobil de locuințe colective (formula de 2,5 pers x nr. apartamente = nr. total de persoane, care se înmulțește cu 1,3 și rezultă suprafața locului de joacă necesar pentru complexul de locuințe.)
Cum îi ajutăm pe copiii noștri să aibă un loc de joacă cât mai atractiv?
Am cerut părerea și experților RewireID în ceea ce privește amenajarea unei case, astfel încât să fie respectate și nevoile copiilor:
”Pentru clienții noștri cu copii, atunci când ne cer ajutorul în amenajarea apartamentului cumpărat într-un complex rezidențial nou, avem în vedere și acest aspect: identificarea celor mai bune soluții și la interior, care să permită dezvoltarea armonioasă și fără restricții majore a copiilor.
Evident, propunem soluții de mobilare adaptate vârstei, finisaje cât mai naturale, pe bază de apă, locuri care să îndemne la joacă, ascunzători secrete, culori calde, teme dragi copiilor - totul ca, în final, ”utilizatorul“ camerei să fie fericit și să-și petreacă timp de calitate acolo.”, ne-a spus unul din designerii firmei.